Tulburarea de personalitate multiplă, sau tulburarea de identitate disociativă, reprezintă existența la un individ de două sau mai multe identități sau personalitati distincte, fiecare cu propriul său model de a interpreta și de a interacționa cu mediul înconjurător. Cel puțin două dintre aceste personalități se consideră că preiau de obicei controlul comportamentului persoanei și există de asemenea anumite pierderi de memorie care reprezintă mai mult decît uitarea obișnuită. Aceste simptome trebuie să apară fără legătură cu abuzul de substanțe sau cu alte tulburări medicale.

“Ce înseamnă râsul? Ce se află în străfundul rizibilului? Ce elemente comune am putea găsi între strîmbătura unui măscărici, un joc de cuvinte, o scenă de comedie fină?” (H. Bergson, “Le Rire”)
În jurul acestor întrebări s-au structurat teorii care pot fi grupate, simplificînd, în trei categorii:

• a rîde înseamnă a discredita; râsul este o formă a agresiunii umane, scopul – a denigra pe cineva. Ideea este asociată uzual lui Hobbes, dar o putem întîlni şi la Platon, Aristotel, Cicero. Concluziile sînt împărţite: râsul este bun, împiedicînd tendinţele violente, agresive, sau este răutăcios.
• râsul este rezultatul nepotrivirii, incompatibilităţii a două stări de lucruri. După Kant, “râsul se datorează trecerii bruşte de la o stare de încordare la ceva gratuit”.

Inteligenţa a făcut obiectul a numeroase definiţii diferite în istoria psihologiei. Cele mai multe dintre ele evocă o capacitate generală de adaptare la situaţii noi prin intermediul unor proceduri cognitive. Studiul diferenţelor individuale in dezvoltarea inteligenţei a constituit unul dintre primele centre de interes în psihologie şi nu a încetat să fie o tema de cercetare şi de aplicaţii. Lucrările realizate pe această temă au adoptat perspective succesive, dar nici cele mai recente dintre ele nu au condus la dispariţii utilizării celor mai vechi.

Telefonul aruncă o punte peste prăpastia despărţirii spaţiale a îndrăgostiţilor, rudelor sau prietenilor. Fiind imediată şi interactivă, legătura telefonică” este mai puternică decît cea realizată prin scrisori sau fax, cu condiţia luării în considerare a cerinţelor psihologice ale interacţiunii.
Înţelegerea psihologiei celuilalt ne ajută să conducem convorbirile telefonice dificile. Psihologii propun o tipologie a persoanelor de la celălalt capăt al firului: