Tulburarea de personalitate multiplă, sau tulburarea de identitate disociativă, reprezintă existența la un individ de două sau mai multe identități sau personalitati distincte, fiecare cu propriul său model de a interpreta și de a interacționa cu mediul înconjurător. Cel puțin două dintre aceste personalități se consideră că preiau de obicei controlul comportamentului persoanei și există de asemenea anumite pierderi de memorie care reprezintă mai mult decît uitarea obișnuită. Aceste simptome trebuie să apară fără legătură cu abuzul de substanțe sau cu alte tulburări medicale.

“Ce înseamnă râsul? Ce se află în străfundul rizibilului? Ce elemente comune am putea găsi între strîmbătura unui măscărici, un joc de cuvinte, o scenă de comedie fină?” (H. Bergson, “Le Rire”)
În jurul acestor întrebări s-au structurat teorii care pot fi grupate, simplificînd, în trei categorii:

• a rîde înseamnă a discredita; râsul este o formă a agresiunii umane, scopul – a denigra pe cineva. Ideea este asociată uzual lui Hobbes, dar o putem întîlni şi la Platon, Aristotel, Cicero. Concluziile sînt împărţite: râsul este bun, împiedicînd tendinţele violente, agresive, sau este răutăcios.
• râsul este rezultatul nepotrivirii, incompatibilităţii a două stări de lucruri. După Kant, “râsul se datorează trecerii bruşte de la o stare de încordare la ceva gratuit”.

Durerile de cap presupun dureri de intensitate medie sau severă în una sau mai multe părți ale capului precum și în partea din spate a gîtului. Există multe tipuri diferite de dureri de cap și o varietate de cauze. Cu toate că sunt supărătoare, în majoritatea cazurilor durerile de cap nu sunt semnul unei tulburări grave și, dacă nu persistă, pot fi înlăturate cu ajutorul medicamentelor sau prin schimbări în stilul de viață.

În cazul în care durerile de cap tind să se repete la anumite intervale de timp sau sunt însoțite de simptome precum tulburări de vedere sau amorțirea membrelor este indicat să consultați un medic.

Iată o întrebare care generează cel puţin două paradoxuri. Primul: din ( moment ce intuiţia este înnăscută, aşa cum consideră marea majoritate a psihologilor, mai poate fi vorba despre educarea şi dezvoltarea ei? Al doilea paradox: manifestarea spontană a intuiţiei mai lasă loc şi pentru mobilizarea efortului care ar putea fi constrîn-gător şi chiar fatal pentru percepţia intuitivă?