Tulburarea de personalitate multiplă, sau tulburarea de identitate disociativă, reprezintă existența la un individ de două sau mai multe identități sau personalitati distincte, fiecare cu propriul său model de a interpreta și de a interacționa cu mediul înconjurător. Cel puțin două dintre aceste personalități se consideră că preiau de obicei controlul comportamentului persoanei și există de asemenea anumite pierderi de memorie care reprezintă mai mult decît uitarea obișnuită. Aceste simptome trebuie să apară fără legătură cu abuzul de substanțe sau cu alte tulburări medicale.

“Ce înseamnă râsul? Ce se află în străfundul rizibilului? Ce elemente comune am putea găsi între strîmbătura unui măscărici, un joc de cuvinte, o scenă de comedie fină?” (H. Bergson, “Le Rire”)
În jurul acestor întrebări s-au structurat teorii care pot fi grupate, simplificînd, în trei categorii:

• a rîde înseamnă a discredita; râsul este o formă a agresiunii umane, scopul – a denigra pe cineva. Ideea este asociată uzual lui Hobbes, dar o putem întîlni şi la Platon, Aristotel, Cicero. Concluziile sînt împărţite: râsul este bun, împiedicînd tendinţele violente, agresive, sau este răutăcios.
• râsul este rezultatul nepotrivirii, incompatibilităţii a două stări de lucruri. După Kant, “râsul se datorează trecerii bruşte de la o stare de încordare la ceva gratuit”.

Subconștientul (numit și inconștient) este o instanţă psihică, sediu al reprezentărilor refulate, opus preconştientului-conştientului în prima topică freudiană. Teoria subconștientului constituie ipoteza fondatoare a psihanalizei; după Lacan, subconștientul este „structurat ca un limbaj”.
În conformitate cu prima topică a aparatului psihic, S. Freud numeşte subconștient instanţa formată din elemente refulate care şi-au văzut refuzat accesul la instanţa pre-conştient-conştient. Elementele acestea sunt reprezentanţi pulsionali care se supun mecanismelor proceselor primare.

Stima de sine reprezintă valoarea personală şi competenţa asociată de către un individ imaginii pe care o are despre propria persoană. Un nivel ridicat al stimei de sine se asociază de obicei cu o bună stare de sănătate mintală.
Stima de sine poate fi afectată de starea precară a sănătăţii, evenimente de viaţă negative precum pierderea locului de muncă sau divorţul, relaţii deficitare cu cei din jur şi un sentiment general de lipsă a controlului. Acest sentiment este prezent mai ales la persoanele care au fost victime ale abuzului emoţional, fizic sau sexual sau care sunt discriminate.