Readusă în actualitate de vremurile nesigure ale crizei economice şi morale prin care trece lumea, intuiţia este cultivată acum din nou, mai ales în seminarii “psi” (adepţi ai parapsihologiei, subconştientului, ai “adevărului bioenergetic” etc). Pe scurt, ca tot ce nu e clar, şi intuiţia – asezonată cu angoasele, la modă şi ele – se “vinde” azi bine pe piaţa occidentală.

După studii atente şi aprofundate, cercetătorii comportamentului uman au ajuns la concluzia că marile personalităţi ale omenirii pot fi împărţite în două categorii. Dualitatea păstrează controversa mereu actuală cu
privire la însuşirile geniului uman: acestea sunt înnăscute (transmise ereditar) sau condiţionate social-istoric? Ambele ipoteze trebuie luate în consideraţie, analizate ştiinţific şi elaborată o teorie validă. Realitatea este că aptitudinile şi talentul nu pot fi puse niciodată în valoare fără o muncă tenace, perseverentă, în care voinţa celui în cauză joacă sau nu rolul de forţă motrice.

Prin termenul „alcolism” se înțelege o pierdere a libertăţii unui individ de a se abţine de la alcool (P. Fouquet).

În 1849, un medic suedez, M. Huss, observând că numeroase afecţiuni gastroenterologice, neurologice, psihiatrice, cardiologice erau în mod manifest legate de absorbţia excesivă de băutură cu un înalt grad alcoolic, a creat cuvântul alcoolism, desemnând astfel numitorul comun al acestei patologii atât de diverse.

Termenul folosit până atunci era „patima beţiei”. Acest nou cuvânt în „ism” prezenta avantajul de a nu mai vehicula sau, cel puţin, de a micşora încărcătura afectivă care-i arunca pe beţivi în domeniul păcatului. Acest „viciu”, considerat multă vreme de către clasele conducătoare ca apanajul claselor muncitoare, a fost la început raportat doar la consumul excesiv al băuturilor distilate, în timp ce băuturile fermentate (vin şi bere) aveau cu uşurinţă reputaţia de a fi „igienice” şi neprimejdioase. Noţiunea de alcoolism ca maladie a preva lat numai după cel de-al doilea Război Mondial, când cercetări obiective au fost întreprinse şi când au fost instaurate schimburi internaţionale, cu participarea Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (O. M. S. ).

De-a lungul timpului s-a observat că atunci cînd se strîng în grupuri dezordonate oamenii au tendinţa să fie mai agresivi şi să se angajeze mai frecvent în comportamente antisociale. Suporterii echipelor de fotbal sunt cunoscuţi pentru violenţa pe care o manifestă şi pentru actele lor de vandalism. În România anilor 90 minerii au venit de mai multe ori în capitală în grupuri dezorganizate provocînd distrugeri şi panică. În general, cînd se strîng multe persoane într-un loc public creşte posibilitatea să se producă altercaţii.
De aceea psihologii şi-au pus întrebarea de ce grupul îi face pe oameni să se comporte într-o manieră mai puţin responsabilă decît cînd sunt singuri.