Sigmund Freud, psihanaliza şi psihologia

Printre nespecialişti, numele lui Sigmund Freud este sinonim cu psihologia.
Cu toate că nu se poate pune semnul egal între doctrina lui Freud şi psihologie, Freud are meritul de a fi evidenţiat influenţa fenomenelor psihice inconştiente şi a sexualităţii asupra vieţii psihice.

Cum a apărut psihanaliza

Ca formaţie profesională, Freud a fost medic neurolog. Iniţial a fost preocupat de studiul tulburărilor isterice şi a încercat să le trateze cu ajutorul hipnozei. Destul de repede însă a renunţat la hipnoză şi a dezvoltat o metodă terapeutică proprie care se baza pe analiza gîndurilor şi a asociaţiilor de idei ale pacientului, metodă care a fost denumită psihanaliză.

Scopul acestei activităţi de analiză – numită în limbaj de specialitate “travaliu analitic” –, este să identifice gînduri sau idei care au devenit inconştiente. Aceasta deoarece Freud considera că tulburările psihice (în special isteria sau anxietatea) sunt cauzate de refularea unor gînduri, idei sau sentimente.

Noţiunea de refulare este esenţială în psihanaliză şi desemnează procesul de împingere în afara conştiinţei (adică în inconştient) a conţinuturilor psihice care se află în conflict cu concepţiile morale ale persoanei sau care sunt traumatizante. Psihanaliza consideră că o bună parte din conţinuturile psihice sunt inconştiente, aici fiind incluse pulsiunile sexuale, tendinţele agresive, traumele suferite în prima copilărie şi în general tot ceea ce se află în contradicţie cu concepţiile morale ale persoanei.

Freud considera că materialele inconştiente, deşi inaccesibile conştiinţei nu rămîn stocate pasiv în memorie: ele se manifestă, îşi fac simţită prezenţa prin intermediul maladiilor psihice, prin acte de comportament aparent inexplicabile (de exemplu, lapsusul) şi în conţinutul viselor. De aceea, dincolo de analizarea simptomelor psihopatologice ale pacienţilor, Freud s-a ocupat şi de analiza viselor, propunînd o metodă originală de interpretare a viselor.
Considerînd drept cauză a tulburărilor psihice refularea, metoda lui Freud de tratament a maladiilor psihice consta în identificarea conţinuturilor refulate şi aducerea lor la nivelul conştiinţei, deci conştientizarea lor.

Teorii psihanalitice

Pornind de la metoda de tratament pe care a dezvoltat-o, Freud a propus o modalitate generală de explicare a aparatului psihic, o teorie a personalităţii. Teoria sa consideră că psihicul este structurat pe etaje, asemenea unei clădiri şi afirmă că există 3 etaje: psihicul inconştient, psihicul preconştient şi psihicul conştient.

Inconştientul ar conţine, în viziunea părintelui psihanalizei, tot ceea ce este traumatizant pentru conştiinţă sau incompatibil cu valorile morale ale individului: instinctul sexual, pornirile agresive, traumele suferite. O bună parte din viaţa psihică nu este accesibilă conştiinţei, conform acestei teorii. Preconştientul este un loc intermediar între inconştient şi conştient care are rolul de a menţine în inconştient ceea ce este refulat acolo şi de a stoca amintirile care pot fi accesibile conştiinţei la un moment dat. Conştientul este un flux continuu de idei şi sentimente de care, după cum arată numele, individul are cunoştinţă.

Mai tîrziu Freud a propus o nouă teorie a aparatului psihic care era explicat prin intermediul a 3 instanţe: sinele, eul şi supraeul.
Sinele este inconştient şi este prezent încă de la naştere, fiind un depozit al instinctelor primare ale individului. El operează conform a ceea ce Freud numeşte “principiul plăcerii”: caută în primul rînd satisfacţia, fără a ţine cont de constrîngerile realităţii. Eul se formează gradual pe parcursul dezvoltării copilului, funcţia sa principală fiind medierea între dorinţele Sinelui şi constrîngerile realităţii. El este conştient. Supraeul este un depozit inconştient de constrîngeri morale care se formează prin interiorizarea de către copil a normelor morale impuse de părinţi. Supraeul este “instanţa judiciară a psihicului”, aflată în permanent conflict cu dorinţele Sinelui.
Freud considera că nevrozele sunt cauzate de conflicte nerezolvate între Supraeu şi Sine, conflicte “îngropate” în inconştient (refulate).

Psihanaliza şi psihologia

Psihologia îşi propune să studieze fenomenele psihice conform cerinţelor metodei ştiinţifice. Metoda ştiinţifică presupune enunţarea unor ipoteze care apoi sunt testate în manieră empirică, cel mai adesea utilizînd metoda experimentului. Ipoteza este considerată validă din punct de vedere ştiinţific numai dacă trece testul experimental. Mai multe ipoteze validate empiric se constituie într-o teorie, menită să explice un anumit fenomen.

Psihanaliza, pe de altă parte, este fundamentată pe observaţii asupra unor pacienţi realizate de Freud şi de discipolii săi. Prin interpretarea acestor observaţii au fost elaborate noţiunile care compun teoria psihanalitică. Încercarile de validare a noţiunilor din psihanaliză prin metode riguros experimentale nu au dat rezultate satisfacatoare. Aceasta l-a făcut pe filozoful Karl Popper să afirme că psihanaliza nu este o ştiinţă adevărată, deoarece principiile ei nu pot fi testate empiric.

De asemenea, s-a constatat ca eficienţa terapiei psihanalitice depinde mai mult de relatia care se stabileste între terapeut si pacient decît de tehnicile terapeutice utilizate.

Succesul psihanalizei

Cu toate că încă de la început a fost vehement contestată, psihanaliza a avut un impact puternic asupra psihologiei. De asemenea, a influenţat serios sociologia, literatura, teatrul, cinematografia şi în general cultura şi artele. Putem spune că psihanaliza a fost şi rămîne o doctrină cu un real succes de public şi este interesant de urmărit căror factori datorează acest succes.

În primul rînd este important contextul social şi cultural în care a apărut această doctrină.
Psihanaliza a apărut la sfîrşitul secolului al XIX-lea, în oraşul Viena, adică în plină perioadă victoriană. Morala sexuală a high-life-ului vienez din acea epocă era rigidă, ceea ce favoriza apariţia, mai ales la femei, a unor tulburări psihice specifice sexualităţii reprimate. Este vorba despre conversiile isterice. Acestea sunt manifestări psihopatologice caracterizate prin simptome somatice (dureri, paralizii, leşinuri) care nu pot fi explicate printr-o suferinţă fizică reală şi care, prin urmare, sunt considerate a avea o cauză mentală.
Astfel, psihanaliza s-a pliat de la început pe o problematică psihopatologică deja existentă, determinată social şi cultural. Să ne amintim că primele paciente ale lui Freud au fost femei din high-life-ul vienez care sufereau de isterie.

În al doilea rînd, psihanaliza are în centrul său două noţiuni care au suscitat întotdeauna interesul: inconştientul (altfel spus misterul, necunoscutul) şi sexualitatea, ceea ce explică de ce interesul publicului pentru explicaţiile psihanalitice s-a păstrat de-a lungul timpului.

În al treilea rînd, interesul publicului larg pentru psihanaliză poate fi explicat şi prin deschiderea psihanaliştilor de a explica fenomene diverse şi generale precum civilizaţia, cultura, arta, dinamica societăţii şi chiar istoria – prin prisma noţiunilor din psihanaliză.