Cu toţii am avut la un moment dat de-a face cu persoane negativiste, care indiferent de argumentele care li se aduc aduc obiecţii peste obiecţii şi refuză să îşi îndeplinească obligaţiile. În general copiii se comportă astfel cînd nu doresc să le facă pe plac adulţilor, dar există şi persoane mature care păstrează acest mod de comportare. Opoziţia lor se manifestă prin amînări, uitarea sarcinilor care li se dau, încăpăţînare sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor. Astfel ei îi împiedică pe ceilalţi să îşi îndeplinească munca.
În afară de atitudinea de opoziţie pasivă în special faţă de autoritate, aceste persoane au obiceiul să se plîngă că sunt înşelate, neînţelese şi neapreciate la justa lor valoare.
Dificultăţile care sunt provocate de atitudinea lor sunt puse de ei pe seama altora. Sunt sceptici, cinici, pesimişti şi ostili, revarsă critici asupra celorlalţi la cea mai mică provocare. Văd viitorul în culori sumbre. De asemenea sunt invidioşi pe celegii care au succes şi care se înţeleg bine cu şefii. Pot să alterneze între a îşi exprima făţiş ostilitatea şi între a îşi cere scuze, promiţînd că în viitor îşi vor îndeplini mai bine obligaţiile. Adesea alternează între dependenţa de alţii şi dorinţa de autoafirmare şi au puţină încredere în ei înşişi, în ciuda faptului că bravează.
Despre cei care se comportă aşa se spune că au o personalitate pasiv-agresivă. Comportamentele pasiv-agresive pot fi întîlnite cel mai adesea în relaţiile de serviciu, dar apar şi în viaţa familială şi socială.
Cum se manifestă
- Amînarea
Cînd li se dă ceva de făcut, aceste persoane au obiceiul să amîne la infinit realizarea sarcinii. Dacă li se aduce la cunoştinţă că nu au realizat ce li s-a cerut inventează fel de fel de scuze pentru a justifica întîrzierile. Totuşi, se poate observa din atitudinea lor că nu vor să facă ce li se cere. Dacă li se spune în faţă acest lucru vor da vina pe altcineva sau vor afirma că sunt persecutaţi.
- Ineficienţa
Dacă nu pot amîna, îşi vor îndeplini sarcinile în mod defectuos. Dacă li se atrage atenţia, se vor scuza că “au crezut că aşa trebuie făcut” sau vor spune că altcineva este de vină.
- Răzbunarea
Cînd consideră că interesele lor au fost lezate grav de alte persoane, pasiv-agresivii vor considera că trebuie să se răzbune. Felul lor de a fi îi predispune să nu îşi exprime direct ostilitatea, ci mai degrabă să însceneze ceva prin care să facă rău persoanelor vizate.
Cauze
Este posibil ca personalitatea pasiv-agresivă să îşi aibă originea în mediul familial în care s-a dezvoltat persoana în copilărie. Copiii crescuţi în familii în care exprimarea sinceră a sentimentelor este descurajată pot să dezvolte această trăsătură de personalitate. Ei învaţă să îşi reprime şi să îşi mascheze trăirile şi să îşi exprime frustrările în manieră indirectă.
S-ar putea ca acei copii care s-au învăţat să îşi camufleze ostilitatea să nu ajungă niciodată ca adulţi să depăşească această fază. Astfel, în spatele unei atitudini aparent binevoitoare ei vor păstra resentimente.
Pasiv agresiv cred ca este tata,adica sigur are ceva probleme de comportament,din pacate parintii nu ti poti alege.Am momente cand cred ca mai bine ai mei divortau,dar nu sunt eu in masura sa iau decizii in locul mamei mele.Are stari oscilante de dispozitie,ai mei desi au o varsta stau impreuna doar iarna in aceeasi casa,vara tata pleaca caci mai are o casa a parintilor lui,si se fataie,e ca la nebuni,cred ca e psihopat.Adeseori vreau sa fiu singura si nu vreau sa vorbesc cu nimeni pt ca ma lasa nervii.Pasiv agresivii te distrug daca incerci sa i intelegi,defapt nu ai ce intelege,ei sunt de pe alta lume.Tata are 71 de ani si nu si va reveni prea curand,doar ca imbatranind nu mai poate face asa urat ca inainte,dar nu se poate abtine sa nu faca rau propriilor copii ca este gratis,copilul te iubeste neconditionat in schimb el nu face nici un efort,concluzia este simpla cand cineva nu ti impartaseste afectiunea ,ti o retragi si tu pe a ta indiferent in ce consta asta,ajutor financiar,moral,emotional,intrajutorare,se ajunge adeseori ca o famile sa stea muta in fata televizorului neavand nimic de impartasit,pt ca atunci cand vorbesti ar trebui sa ai un dialog nu un monolog cu tine insuti,si ca sa vorbesti unui om care nu ti rspunde ,nu te asculta si care atunci cand iti raspunde iti mai tranteste si cate o vorba rautacioasa nu multumesc,asta este tata .Important este sa nu i raspunzi,si sa incerci sa te detasezi emotional,este greu sa te detasezi emotional de propiul tata,dar este necesar pt sanatatea mea mintala.Comportamentul unor barbati este asa de aberant ca nu ai ce sa intelegi,se contrazic singuri,le lipseste o doaga mai mult ca sigur unora dintre ei.
Ai perfecta dreptate,Vanessa!De o astfel de relatie incerc eu de vreo 3 luni sa scap,si inca imi este greu sa inteleg unde am gresit de-a lungul celor 7 ani,pentru ca pentru mine era totul ok,pina am inceput sa vad lucruri putin:”din afara”,ca sa zic asa!Cit timp am tinut la el nu vedeam ceea ce ceilalti(prieteni apropiati),vazusera de la inceput,poate!Dar acum sint pe drumul cel bun, si daca imi va explica vreodata”greseala”mea,foarte bine,daca nu,asta e!
Toate cele bune pentru cel(cea)care a scris articolul si pentru faptul ca ni se mai”deschid ochii”,atunci cind nu mai stim cine sintem!!!
Am trait o poveste de dragoste cu un barbat pasiv-agresiv si timp de un an mi-a mancat nervii cu reactiile lui ambivalente, blocand comunicarea (daca se supara nu mai raspundea la telefon o perioada, refuza sa comunice desi eu incercam in mod asertiv sa comunic clar si deschis si sa identific problema, gasind o solutie creativa impreuna).
Ma mintea adeseori si amana intalniri, promitea si nu se tinea de cuvant inventand pretexte, si, mai presus de toate, nu era capabil sa spuna niciodata ce il deranjeaza sau sa ia initiative. Era doar lapte si miere si cel mai minunat om cand eram fata-in-fata, dar in restul timpului(perioadele dintre intalniri) se purta foarte ciudat, parca fugea de intimitate, de responsabilitati, se inchidea in sine adeseori, si era foarte focusat pe cariera. Am facut tot ce era omeneste posibil sa o scot la capat cu el, dar a fost imposibil.
Mi-a luat 15 luni sa-mi revin dupa acea despartire, care a venit ca un soc, in mod indirect, probabil tipic pentru un pasiv-agresiv – saptamana asta ma adora si totul era perfect intre noi iar saptamana urmatoare disparea in ceata, pentru ca in final sa inventeze o minciuna penibila si sa dispara definitiv, refuzand sa-mi dea o explicatie macar de bun-simt. I-am mai trimis cate un mesaj din cand in cand, dorind o explicatie, dar nu mi-a raspuns niciodata. E de neinteles pentru mine chiar si pana azi un astfel de comportament, in conditiile in care ne iubeam si eram fericiti impreuna, nu am gresit cu absolut nimic si eram foarte compatibili.