Faţă în faţă cu propriul eu: recunoaşteţi persoana din oglindă?

În societatea zilelor noastre imaginea pe care o avem în lume joacă un rol foarte important. Cu totii dorim să apărem într-o lumină cît mai favorabilă, ceea ce în mod inevitabil dă naştere la competiţie. Adesea stăm şi ne gîndim la ce spun oamenii despre noi sau se întîmplă să ne comportăm ezitant cînd vrem neapărat să lăsăm o impresie bună.
Acest gen de auto-supraveghere ia forma gîndurilor negative de tipul: “Nu vreau să par prea nerăbdător, “Arăt ca picat(ă) din lună” şi aşa mai departe. Confruntaţi cu astfel de gînduri, este posibil să resimţim nesiguranţă sau chiar teamă.

Ideea de a nu fi la nivelul aşteptărilor pe care ni le fixăm este deranjantă. Disconfortul resimţit duce automat la activarea unor “trucuri mintale” care ne protejează de anxietate şi ţine la distanţă de conştiinţă ameninţările. Aceste trucuri se numesc mecanisme de apărare. De cele mai multe ori oamenii nu-şi dau seama de existenţa lor.

Mecanismele de apărare ne ajută să facem fată anxietăţii cînd imaginea de sine ne este ameninţată. Avem obiceiul să ascundem de noi înşine adevărata noastră natură. Imaginea pe care o avem despre noi nu se potriveşte aproape niciodată cu modul în care ne văd ceilalţi deoarece fiecare poartă o mască.

Cercetările arată că imaginea pozitivă despre persoana noastră se potriveşte destul de puţin cu judecăţile emise de alţii despre noi. Se întîmplă aşa deoarece vedem mai degrabă masca decît realitatea. Gîndiţi-vă un moment: cînd avem de-a face cu oamenii facem tot timpul reflecţii rapide: “Este egoist”, “Este închisă în sine”, “Este excentric”, etc. Unii oameni sunt foarte transparenţi, alţii sunt dificil de “citit”. Dar ne formăm întotdeauna o opinie.

Dar cînd încercăm să ne evaluăm propria persoană devenim opaci. Nu putem trece de masca pe care o purtăm şi prin urmare nu putem înţelege judecăţile pe care le fac ceilalţi despre noi. Vechea zicală “Cunoaşte-te pe tine însuţi” se aplică arareori din cauza tendinţei omului de a se vedea într-o lumină pozitivă. După cum spunea Jung, “Ai nevoie de o viaţă întreagă că să îţi dai seama de ceea ce văd alţii la tine într-o secundă”.

Mecanismele de apărare funcţionează la diferite nivele care pot varia de la normal la patologic. Printre manifestările normale se numără sublimarea, adică direcţionarea trăirilor problematice către comportamente acceptabile. De exemplu, unii boxează sau joacă tenis ca să le treacă supărarea.
Umorul pune accent pe latura comică a unei situaţii, lăsînd aspectele neplăcute să treacă pe locul doi.

Uneori mecanismele de apărare ne fac să iniţiem acţiuni cu scopul de a îndepărta din minte sentimentele neplăcute şi a evita confruntarea cu ele. Poţi amîna rezolvarea unei probleme, te poţi preface că nu există sau poţi să fugi pur şi simplu de ea. O persoană pasiv-agresivă va reacţiona la stres plîngîndu-se şi cerînd în mod repetat ajutorul, dar cînd i se oferă soluţii le respinge pe toate inventînd diverse pretexte.
Aceste metode funcţionează pe moment, dar nu la infinit. Cine apelează prea frecvent la ele riscă să fie etichetat ca “dificil”, “imatur”, etc.
Cînd conflictele emoţionale se transformă în acţiuni pot apărea abuzul de substanţe, delincvenţa şi comportamentul antisocial.

Mecanismele de apărare iau uneori forma negării, cînd persoana scapă de gîndurile neplăcute negînd existenţa problemelor.
Raţionalizarea şi justificarea se folosesc de scuze cu explicaţii elaborate şi logice în aparenţă, dar neadevărate. Nu ai fost concediat pentru performanţele slabe, ci pentru că nu l-ai “periat” pe şef. Sau este ok să furi şi să minti dacă faci asta pentru o cauză nobilă.

În susbstituire, sentimentele inacceptabile sunt transformate într-un susbstitut
mai acceptabil: trînteşti uşa în loc să loveşti pe cineva pe care esti supărat, te răsteşti la copii după o ceartă la serviciu, etc. Cînd nu funcţionează nimic altceva se recurge la negare. Cauţi la infinit opinia altor medici cînd nu vrei să accepţi un diagnostic sau îţi proiectezi gîndurile şi impulsurile inacceptabile în altceva. Iată un exemplu de proiecţie: o femeie se simte atrasă de un coleg de serviciu, dar nu vrea să admită acest lucru. Atunci îl acuză pe acesta că o hărţuieşte.

Dacă vă veţi examina cu atenţie gîndurile şi comportamentul veţi identifica o parte din mecanismele de apărare pe care le folosiţi. Nu e uşor, dacă veţi persevera veţi afla dacă tipa sau tipul din oglindă este aşa cum credeţi dvs. că este, sau în realitate este o altă persoană.

Sursa fotografiei: de aici