Diferenţa dintre narcisism şi egocentrism

Vedem lumea din propriul punct de vedere, lucru care ce ne face să fim oarecum preocupaţi de propria noastră persoană. În termeni de specialitate acest lucru se cheamă “egocentrism”. Egocentrismul se referă la tendinţa noastră de a ne restricţiona percepţia astfel încît să vedem lucrurile numai din perspectiva personală. Este nevoie de efort pentru a vedea lucrurile din oricare alt punct de vedere în afară de al nostru personal.

Egocentrismul elementar care caracterizează psihicul uman a devenit un aspect important în teoria despre dezvoltare a psihologului elveţian Jean Piaget. Observînd modul în care copiii descriu altcuiva modul în care arată un munte în miniatură, acesta a constatat că pînă la vîrsta de 8 ani copiii au dificultăţi în a realiza această sarcină simplă. Copiii mici par a nu fi capabili să îşi imagineze punctul de vedere al unei alte persoane. De aceea au probleme şi cînd joacă jocuri care implică două persoane, precum şahul. Nu îşi pot imagina cum arată tabla din punctul de vedere al unei alte persoane.
Chiar dacă toţi ne maturizăm, există adulţi pentru care este dificil să depăşească această formă primară de egocentrism.

O altă formă de egocentrism, care se regăseşte mai ales la adolescenţi este “audienţa imaginară”. Psihologul Dadid Elkind a inventat acest termen pentru a defini tendinţa adolescenţilor de a îşi imagina modul în care prietenii vor reacţiona la acţiunile lor şi chiar la gîndurile lor. Elkind scria pe vremea cînd Youtube şi Facebook nu existau şi deci audienţa era într-adevăr imaginară. Dar Facebook nu face decît să întărească acest tip de egocentrism.
Nu depăşim niciodată complet acest mod infantil de a privi lucrurile. Dacă învăţaţi la un moment dat un sport sau un dans nou, cînd faceţi o greşeală aveţi senzaţia că toată lumea este cu ochii pe dvs!

Egocentrismul ne poate face să realizăm presupuneri greşite în legătură cu ceea ce alţii cred sau simt. Conform “erorii similarităţii asumate”, tindem să ne închipuim că ceilalţi sunt de acord cu noi chiar cînd avem puţine motive obiective ca să credem acest lucru. S-ar putea să avem dreptate, dar este foarte posibil şi să ne înşelăm.
De asemenea ne comportăm egocentric cînd nu reuşim să comunicăm suficiente detalii. Se întîmplă să trimitem un email unui prieten invitîndu-l în oraş fără să specificăm ora, gîndindu-ne numai la cît ne ia nouă să ajungem.
Deoarece acel prieten nu poate citi gîndurile, dacă nu revenim cu un email care să specifice ora la care trebuie să ne întîlnim întîlnirea va fi ratată.

Maniera egocentrică de a privi lucurile ne poate face să comitem gafe în public. Se poate întîmpla ca atunci cînd staţi la rînd la casă la supermarket să profitaţi de spaţiul liber din faţă. şi dvs. să o luaţi înaintea persoanelor dinaintea dvs. Privind lucrurile doar din punctul dvs. de vedere nu daţi atenţie nevoilor celorlalte persoane, care probabil se grăbsesc la fel de mult ca dvs.

Greşelile egocentrice ocazionale precum cele descrise mai sus sunt rezonabile şi uşor de îndreptat. Pe măsură însă ce înaintăm pe continuumul care leagă narcisismul de egocentrism, egocentrismul devine mai complex şi ia forme problematice.
Cînd eşti egocentric nu “vezi” punctul de vedere al celorlalţi; în narcisism îl vezi dar nu îţi pasă de el. În afară de aceasta, persoanele cu nivel ridicat al narcisismului se supără sau chiar se înfurie cînd ceilalţi nu sunt de acord cu ei.

Unele forme de narcisism sunt adînc înrădăcinate în personalitatea individului, încît par înnăscute.
Totuşi şi educaţia poate să joace un rol.
Să luăm exemplul celor care întîrzie în mod repetat deranjîndu-i pe ceilalţi. Cu timpul, aceste persoane ajung să aibă anumite beneficii de pe urma acestui obicei, care nu fac decît să le întărească predispoziţia de a întîrzia. Astfel se dezvoltă tendinţa narcisistică de a întîrzia. La fel ca actorul care se repede să ajungă în mijlocul unei scene aglomerate, cel care întîrzie ajunge în centrul atenţiei tuturor. Această tendinţă este întărită şi mai mult cînd cel care întîrzie nu întîmpină nicio problemă din cauza acestui comportament.

Este foarte uşor de trecut de la egocentrismul obişnuit la narcisismul propriu-zis. Dacă nu sunt mustraţi pentru comportamentul lor, oameni precum cei care întîrzie mereu nu găsesc niciun motiv să îşi modifice conduita.
Această problemă este frecventă printre persoanele care beneficiază de recunoaştere publică precum actori, cîntăreţi, sportivi sau politicieni.
Aceştia sunt mai predispuşi să dezvolte atitudini narcisistice pierzîndu-şi cu timpul simţul controlului asupra propriului comportament.

Ce se întîmplă în mintea unui narcisist? Dacă au ajuns întîmplător să se comporte în acest mod, s-ar putea să nu fie conştienţi de frustrarea pe care o provoacă celor din jur. Pe de altă parte, pe măsură ce narcisismul lor progresează, vor descoperi că stima lor de sine depinde din ce în ce mai mult de poziţionarea lor în centrul atenţiei generale. Pentru a îşi proteja eul din ce în ce mai fragil simt nevoia să se înconjoare cu admiratori care să îi linguşească.

Oamenii obişnuiţi care au devenit narcisişti s-ar putea să se simtă la fel de deprimaţi ca o celebritate rămasă fără admiratori. Viaţa lor emoţională devine dominată de nevoia de a fi apreciaţi şi se comportă nepotrivită pentru a îşi satisface această nevoie. Insistă să beneficieze de tratament special, se plîng cînd nu obţin ceea ce vor şi îi resping pe cei pe care îi consideră că le stau în cale. De exemplu, oricine se plînge de obiceiul lor de a întîrzia este scos din lista lor de cunoştinţe.