Cum îți dai seama dacă partenerul tău e predispus la violență

Trăim într-o societate dominată de frică. Zgomotul unor pași auziți seara tîrziu ne face să încuiem ușile mașinii, să ne ascundem geanta și să plănuim cum să scăpăm dacă s-ar întîmpla ce este mai rău. Dar adevărul este că e mult mai probabil ca agresiunea să vină de la o persoană apropiată decît de la un străin care trece pe stradă. Se întîmplă foarte adesea ca o femeie să se implice puternic într-o relație cu mult înainte ca partenerul să își dea arama pe față. După aceea îi poate veni extrem de greu să pună capăt relației.

Nu există nicio metodă 100% precisă de a prezice cine ar putea deveni agresiv sau periculos. Dar există cîțiva factori care pot semnala predispoziția cuiva către abuzuri și violență.

Factori care țin de atitudini

Simplificînd, putem considera că atitudinile unei persoane sunt credințele sale, care pot fi exprimate direct sau în manieră voalată. Atitudinile influențează modul în care oamenii interacționează și pot să explice modul diferit în care oamenii interpretează situațiile. Iată cîțiva factori a căror prezență crește probabilitatea ca cineva să se comporte abuziv:

  • Manifestă continuu dispreț față de anumite grupuri minoritare sau de gen. Sunt mai ales predispuși la violență bărbații care au o opinie defavorabilă despre femei.
  • Tendința de a se percepe mereu pe sine ca fiind victima împrejurărilor. Chiar dacă toți avem momente cînd nu recunoaștem anumite lucruri, cineva care pare a nu își înțelege niciodată rolul în problemele din relație are șanse mari să devină abuziv.
  • Dificultatea de a înțelege ce se întîmplă în sufletul altcuiva și de a își cere scuze cînd greșește
  • Tendința de a interpreta acțiunile celorlalți ca dovezi de ostilitate
  • Manifestă o nevoie puternică de a fi respectat și admirat

Factori care țin de stilul de viață

Adesea oamenii nu își pot controla stilul de viață, dar cei cu personalitate predispusă la abuzuri par a avea tendința de a respinge influențele pozitive și de a le atrage pe cele negative. Un om care prezintă numai una sau două dintre caracteristicile de mai jos s-ar putea să fie numai timid sau stresat, dar dacă prezintă mai multe, atunci s-ar putea să devină cîndva agresiv.

  • Bolile psihice netratate. În vreme ce în general bolnavii psihic nu sunt neapărat agresivi, este puțin probabil ca o persoană care are o boală psihică pe care refuză să o trateze să își poată controla frustrările
  • Abuzul de alcool sau alte substanțe psihoactive, mai ales dacă persoana în cauză are tendința să devină agresiv cînd este sub influența substanței de abuz
  • Persoanele care nu au prieteni sau care au prieteni cu probleme de comportament
  • Cei care au cazier. Nu toți oamenii cu cazier sunt violenți, iar unii dintre cei care au fost încarcerați și-au folosit timpul petrecut acolo pentru a încerca să schimbe în bine. Dar cineva care a fost de mai multe ori arestat pentru acte comise cu violență are multe șanse să repete comportamentul pentru care a fost încarcerat.
  • Tendința de a fi ostil față de străini
  • Șomajul. Deși faptul de a fi șomer nu cauzează neapărat comportamente violente, stresul provocat de lipsa unui job poate duce la comportamente abuzive, mai ales la cei care sunt predispuși către reacții de frustrare și furie.

Factori de personalitate

Fiecare are defectele sale. Un moment de nervozitate sau ostilitate nu este neapărat semnul unei firi predispuse către agresivitate. Dar cineva care manifestă în mod persistent mai multe dintre semnele următoare, ar putea deveni un pericol pentru cei din jur:

  • Dificultăți serioase în controlul furiei sau frustrării
  • Folosește un limbaj injurios sau se manifestă cruzime în comportament
  • Are tendința de a sparge lucurile din jur cînd se enervează
  • Are o dorință puternică de a își controla partenera sau alti membri ai familiei
  • Are o o structură de personalitate tip „Doctor Jekyll și Mr. Hyde”, adică alternează între amabilitate și comportamente sadice sau ostile.