Programarea neurolingvistică

Programarea neurolingvistică este o tehnică psihoterapeutică şi autoformativă de modificare a comportamentului, ale cărei principii se bazează pe cunoştinţe din domeniile programării teoriei informaţiei şi teoriei comunicării, fără a neglija cunoştinţele de psihologie clinică şi psihoterapie.
Tehnica N. L. P. are la bază ceea ce autorii numesc modalităţi sau submodalităţi senzoriale, care nu sînt altceva decît sisteme bazate pe reprezentări.

Există trei modalităţi senzoriale principale: vizuală, auditivă şi kinestezică, în cadrul acestora funcţionînd mai multe sub-modalităţi, care nu sînt altceva decît forme prin intermediul cărora creierul uman procesează informaţiile. Esenţa metodei constă în a-l învăţa pe subiect să acţioneze voluntar asupra acestor sisteme de procesare psihică.

S-a reproşat programării neurolingvistice că este un sistem prea tehnicist, potrivit pentru modificarea unor deprinderi simple sau pentru înlăturarea unor fobii, fără a fi capabil să rezolve probleme psihologice mai complicate, cum ar fi complexele şi conflictele de natură interioară ale personalităţii.
Cu toate acestea, sistemul s-a dovedit a fi util în rezolvarea multor cazuri de tulburări nevrotice, de comportamente indezirabile sau în optimizarea comportamentului (la sportivi, cosmonauţi, artişti sau pentru perfecţionarea învăţării etc. ).

In cadrul programării neurolingvistice sînt prezentate tehnici simple de autoreglare şi autoconducere a creierului şi a stărilor psihice pentru a modifica voluntar acele experienţe psihice de care nu sîntem mulţumiţi.
Principiile fiind foarte simple, ele pot fi utilizate de către orice persoană şi, chiar mai mult, fiecare poate adăuga cîte o mică inovaţie la aceste tehnici.

Învăţaţi să vă utilizaţi eficient creierul

Deşi majoritatea autorilor consideră N. L. P. -ul ca fiind un fel de psihoterapie scurtă, Richard Bandler consideră că este vorba mai curînd de un sistem pedagogic, educaţional, care are drept scop să-i înveţe pe oameni cum să-şi folosească propriul creier.

Autorul menţionat consideră că majoritatea oamenilor nu-şi utilizează în mod activ şi deliberat creierul şi, respectiv, sistemul psihic. Psihicul poate fi comparat cu o maşină fără buton de scoatere din starea de funcţionare. Dacă nu-i dăm ceva de lucru, ea continuă să funcţioneze parcă împotriva voinţei noastre, ca şi cum ar merge în gol. Astfel, dacă punem pe cineva în condiţii de deprivare senzorială, unde nu există stimulare senzorială externă, creierul său va începe să genereze experienţe interne (halucinaţii, idei delirante etc). Dacă creierul nostru nu are nimic special de lucru, el va lucra oricum, dar la întîmplare, uneori în detrimentul nostru.

Dacă aţi avut o zi proastă, psihicul (creierul) dumneavoastră va avea tendinţa spontană de a readuce mereu în cîmpul conştiinţei experienţele negative trăite în cursul zilei. Nu este deci suficient că aţi avut o zi proastă, vă puteţi strica şi seara, eventual şi zilele următoare.

Preluaţi controlul asupra propriilor gînduri

Mulţi oameni nu se opresc însă aici, ei avînd tendinţa de a-şi reaminti la nesfîrşit lucruri neplăcute, care li s-au întîmplat cu mulţi ani înainte. Cum au o jumătate de oră liberă, se gîndesc imediat la ceva trist şi deprimant. E uşor să ne stricăm dispoziţia retrăind o experienţă neplăcută de acum trei ani.

Bandler intenţionează să ne înveţe cum ne putem modifica voluntar trăirile interioare şi cum putem controla ceea ce se întîmplă în psihicul nostru. El subliniază că majoritatea oamenilor sînt prizonierii propriului psihic, ca şi cum ei ar fi pironiţi pe scaunul unui autobuz pe care îl conduce altcineva.

Ceea ce intenţionează sistemul N. L. P. este să ne înveţe să ne conducem propriul autobuz care, altfel, merge cum şi pe unde vrea el, adică la întîmplare. Se pot găsi şi alte persoane să ne conducă, dar nu totdeauna acestea o fac realmente în avantajul nostru.

Adeseori oamenii îşi petrec mult timp pentru a se “autoperturba” imaginîndu-şi nenorociri şi evenimente negative viitoare, sau sînt foarte uşor decepţionaţi de un eveniment pentru că şi-au creat nişte imagini mentale anticipative eronate.

De exemplu, facem planuri şi ne imaginăm cum va fi concediul viitor şi este uşor de presupus că vacanţa reală s-ar putea să ne dezamăgească.
Asemenea lucruri se petrec dacă lăsăm creierul nostru să funcţioneze la întîmplare. N. L. P. ne ajută să ne programăm corect activitatea psihică pentru a obţine sănătate şi eficienţă.

Cînd a apărut prima dată sistemul N. L. P. a existat temerea că programarea şi autoprogramarea psihică s-ar putea să-i facă pe oameni mai puţin umani, un fel de automate. Apăruse ideea că modificarea deliberată a trăirilor psihice ale unui individ îi va ştirbi ceva din personalitate.

O schimbare în bine

Mulţi dintre noi doresc să se schimbe utilizînd medicamente sau cosmetice. Atunci este greu de înţeles de ce modificarea psihicului unei persoane, în sensul de a o face mai fericită şi mai eficientă, ar dezumaniza-o. Mulţi dintre noi ne pricepem deosebit de bine să-i facem pe cei din jurul nostru (soţi, părinţi, copii, prieteni, subalterni) să se simtă nefericiţi fiind “noi înşine”. Atunci de ce să fim “noi înşine” în loc să încercăm să devenim o personalitate cu adevărat valoroasă?

Fiinţa umană are o capacitate cu adevărat uimitoare de a învăţa. Partea bună a acestui lucru este că noi putem învăţa rapid şi eficient o serie de lucruri. Partea negativă constă în aceea că învăţăm tot atît de uşor lucruri bune, ca şi lucruri rele. De pildă, în cazul unei fobii, este de-a dreptul extraordinar cum ne reamintim de fiecare dată cu promptitudine că “trebuie să ne speriem” ori de cîte ori vedem un şarpe, de exemplu.

Ceea ce trebuie să ştim este cum să dirijăm procesul de învăţare în mod corect şi eficient. Aceasta se poate realiza, după opinia lui Bandler, utilizînd în mod adecvat principiul condiţionării. Se poate observa cu uşurinţă că e vorba de o orientare de tip comportamentalist în psihoterapie. Bandler arată că atunci cînd a aprofundat studiul psihologiei a găsit mult mai multe informaţii despre modul în care semenii noştri se destructurează patologic şi mult mai puţine despre ceea ce înseamnă să fii o personalitate integrată, autorealizată, structurată.

Observînd cu atenţie modul cum “funcţionează” oamenii şi calculatoarele, autorul ajunge la concluzia că oamenii “funcţionează” de fapt perfect, chiar dacă acest fel de funcţionare nu le este lor sau altora pe plac. Ei execută perfect ceea ce s-a programat în creier. Deci, tulburările psihice sau comportamentale sînt, după opinia autorului, deficienţe de programare mentală.

Postat în: Psihologie clinica