Autosugestia și succesul

“Cine pleacă în viaţă cu ideea că va reuşi, în mod fatal reuşeşte, fiindcă face ceea ce trebuie ca să reuşească”.
Emile Coue

Autosugestia este – după Coue – o idee care se transformă în act sau, altfel spus, este realizarea subconştientă a unei idei.
Sugestia “reprezintă o modalitate de activare a disponibilităţilor latente ale fiinţei umane, actul prin care o “idee trezită” şi “acceptată” de acesta, acceptarea declanşând mecanismul de realizare. Deci orice sugestie se reduce la autosugestie, atenţionează Coue, punând semnul egal între sugestia conştientă şi autosugestie.

lată câteva din pildele lui Emile Coue, cel care a obţinut rezultate spectaculoase cu metoda sa de autosugestie conştientă:

  • “Ceea ce se întâmplă în domeniul fizic, se întâmplă şi în cel moral; gândurile nesănătoase sunt ca o prăpastie; ele determină căderea celui ce nu ştie să se sustragă lor. “
  • “Orice gândire, bună sau rea, se concretizează, se materializează, devine, într-un cuvânt, o realitate – dacă e din domeniul posibilităţilor. “.
  • “Acel care se îndoieşte mereu nu ajunge niciodată la nimic. Poate să înoate într-un ocean de ocazii, nu le va vedea şi nu va fi în stare să apuce pe nici una. Deci nu învinuiţi soarta, învinuiţi-vă pe voi. “
  • “Crezându-te stăpân pe gândul tău, sfârşeşti chiar prin a fi. “
  • “Lauda este un îndemn, dar nu când este nesocotită”.
    Reproşul este şi el un îndemn, dar care, prea mult repetat, paralizează. întrebuinţaţi fraze care să nu jignească, nu faceţi reproşuri, doar constataţi. “

Autosugestia se produce pe baza următoarelor legi psihologice propuse de Emile Coue.

1. Orice imagine care tinde să se realizeze integral, oricât de puţin sau măcar transformată (de confruntarea cu celelalte gânduri), tot se realizează.

2. Ca o consecinţă a legii 1, imaginea care se realizează este cea care predomină în gândurile celui în cauză.

3. Convingerea determină sugestia numai prin faptul că neutralizează sugestiile contrare. Psihologii din “Şcoala Nouă de la Nancy” propunând pentru obţinerea convingerii următorul demers:

  1. concentrarea atenţiei asupra ideii prin: izolare, destinderea corpului, afirmarea cu ton monoton, dar ferm a ideii date, destinderea spiritului;
  2. emoţia care însoţeşte imaginea ajută menţinerea acesteia, dacă emoţia nu înseamnă teamă – sentiment ce sugerează nereuşita;
  3. obişnuinţa – realizată prin exerciţiu repetat, dacă se poate la aceleaşi ore şi în acelaşi loc, pentru formarea reflexului;
  4. imitarea;
  5. repetarea individuală – ceea ce duce la predominarea ideii propuse, făcând-o încetul cu încetul, să se întipărească în minte pe cale mecanică, creând celelalte condiţii necesare materializării ei.

4. Legea rezultatului opus sforţării sau a efortului convertit. “Când voinţa şi imaginaţia sunt în conflict, imaginaţia învinge întotdeauna, fără excepţie, puterea ei fiind în proporţie directă cu pătratul voinţei; iar când sunt de acord, puterile lor nu se adună, ci se multiplică una prin alta”.