Temperamentul (tipologii temperamentale)

Temperamentul desemnează un stil constituţional de comportament care manifestă o anumită constanţă în funcţie de împrejurări şi în decursul timpului.
Originile şi natura diferenţelor individuale de dezvoltare socială şi emoţională devin din nou o preocupare importantă pentru psihologi după o jumătate de secol de dezinteres.

Noua abordare a studiului temperamentului respinge vechile clasificări fixiste, cum ar fi tipologiile lui R. Le Senne, G. Heymans, E. Wiersma etc., care nu luau în considerare nici evoluţia legată de vârstă, nici rolul experienţei, nici efectul circumstanţelor exterioare. În prezent, referinţa la modelele interacţio-niste ale dezvoltării sugerează o altă definiţie a constantelor individuale.

În timp ce tipologiile defineau constantele temperamentale în funcţie de stabilitatea lor în decursul timpului şi în funcţie de circumstanţe, studii-le recente asupra transmiterii ereditare a comportamentelor sociale şi afective admit, din contră, că manifestările temperamentului pot să varieze în funcţie de vârstă (variaţiile reflectă schimbările rapide la nivelul competenţelor) şi în funcţie de exigenţele formulate la adresa individului (variaţiile răspund la schimbări ale unor constrângeri din afară): constantele trebuie căutate atunci nu în absenţa variaţiei, ci în orientarea acesteia; în intervalul de timp în care are loc (accelerări şi decalaje în evoluţia comportamentală) şi în frecvenţa ei (va-riabilitatea manifestărilor temperamentale poate fi efectul unei sensibilităti constituţionale, mai scăzute sau mai ridicate, faţă de influenţele mediului).

Există două tipuri de mijloace de atudiere a temperamentului. Un prim curent de cercetare utilizează sca le de evaluare a frecvenţei şi a intensităţii unor comportamente relevate de părinţi şi educatori, pe bază de chestionare, dintre care cel mai des folosit este chestionarul Q sort al lui Waters şi Deane. Accentul cade în principal pe sociabilitate, nivelul de activitate şi pe tipul de reactivitate a copilului: este el considerat uşor sau dificil de crescut. Acest tip de date sunt studiate cu mare atenţie şi pentru că pot oferi indicii cu privire la tulburări ulterioare de dezvoltare. Studiul care a fost făcut pornind de la acest chestionar arată că evaluările profesorilor converg, în mod foarte satisfăcător, cu cele ale părinţilor, ceea ce ne oferă informaţii atât asupra stabilităţii comportamentelor, cât şi asupra validităţii datelor.

Un al doilea curent de cercetare consideră mai fiabile măsurătorile de parametri comportamentali, în situaţii experimentale, care provoacă emoţii (de exemplu, faleza vizuală). Principalii parametri se referă la aspectul temporal al manifestărilor (timpul de latentă, timpul de evolu ţie, timpul de recuperare) şi aspectul de intensitate. Aceste evaluări comportamentale ale temperamentului se adresează mai ales copiilor foarte mici (Goldsmith şi Campos, 1982). Metodele frecvent utilizate sunt metoda gemenilor (compararea caracteristicilor temperamentale în cazul unui patrimoniu genetic identic [MIZ] sau diferit [DZ]) şi comparaţiile interculturale.

Tipologii temperamentale

Tipologia lui Galenus și Hipocrat

Prima clasificare a tipurilor temperamentale a fost realizată încă din antichitate de medicii greci Galenus și Hipocrat. Această tipologie a fost populară de-a lungul evului mediu și încă mai este utilizată și în ziua de azi. Împărțirea temperamentelor are la bază un criteriu fantezist, anume predominanța unui fluid organic asupra celorlalte. Deși această explicatie nu corespunde realității, tipurile identificate de medicii greci corepund unor diferențe reale și observabile între indivizi.

  1. Tipul coleric are reacții emoționale puternice și reactivitate motorie accentuată; impulsiv și uneori chiar violent, agresiv; face risipă de energie, reușind insă să-șidovedească rapid capacitățile; inconstant in relatăle cu ceilalți; vorbire inegala, inclinatie spre exagerare etc.
  2. Tipul sangvinic este vesel, bine dispus, trece totuși rapid de la o traire afectiva la alta; se adapteaza rapid, reușind să se stăpaneasca relativ ușor,ceea ce îî permite stabilirea rapidă de relații sociale; abundență a expresiei verbale și fire comunicativa; ia ușor decizii, simțind nevoia variatiei situațiilor etc.
  3. Tipul flegmatic este calm, imperturbabil, chiar lent; echilibru emotional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente durabile; caracterizat de răbdare și toleranta; se adapteaza mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta; meticulos, inclinat spre rutină etc.
  4. Tipul melancolic este emotiv și sensibil, are dificultăti de adaptare; capacitate de lucru redusa, dar obtine un randament progresiv; inclinat spre reverie și interiorizare; puternic afectat de insuccese, compenseaza insuccesele prin inchiderea in sine; capabil de activităti de migală etc.

Tipologia lui Heymans și Wiersma

Este o teorie mai nuantata decat precedenta, tipologia temperamentala fiind delimitata în functie de trei parametri:

  • emotivitatea: se refera la reactiile de ordin afectiv, unele persoane putand fi caracterizate ca emotive, in timp ce altele non-emotive;
  • activismul: unele persoane sunt mult mai predispuse spre acpune in raport cu altele, fiind stimulate de eventualele obstacole, in timp ce celelalte renunta cu u~urinta sau acuza dificultatile “insurmontabile”;
  • ecoul: se refera la “amprenta’” mai profunda sau dimpotriva pe care evenimentele vietii o lasa asupra vietii noastre, diferenta referindu-se la persoane caracterizate de primaritate (preocupare pentru prezent, superficialitate, optimism, ceea ce denota un ecou slab al evenimentelor) și persoanele caracterizate de secundaritate (persoanele la care evenimentele au un ecou putemic, influentînd accentuat prezentul și viitorul).

In baza acestor parametri se pot diferentia opt tipuri temperamentale:

  • Pasionatii – emotivitate non-activism secundaritate
  • Colericii – Emotivitate – Activism – Primaritate
  • Sentimentalii – Emotivitate – Non activitate – Secundaritate
  • Nervoșii – Emotivitate – Non activitate – Primaritate
  • Flegmaticii – Non emotivitate – Activism – Secundaritate
  • Sangvinicii – Non emotivitate – Activism -Primaritate
  • Apaticii – Non emotivitate – Non activitate – Secundaritate
  • Amorfii – Non emotivitate – Non activism -Primaritate