Termenul “psihopatie” desemnează o personalitate patologică caracterizată prin instabilitate, impulsivitate şi o mare varietate a trăsăturilor de caracter şi care se manifestă in primul rând prin comportamente antisociale, neînsoţite de culpabilitate conştientă.
E. Esquirol a fost primul care a descris o monomanie instinctivă, fără tulburări de judecată, numai cu afectarea voinţei şi împingând subiectul să comită delicte. Fapt reluat de englezul J. Prichard, în 1835, care a descris o nebunie morală (engl. moral insanity). Lui V. Magnan i se datorează apoi noţiunea de dezechilibru mental (specifică „degeneraţilor-dezechilibraţi”), care va deveni, din perspectiva constituţionalistă a lui E. Dupre, perversiune instinctivă. Psihiatrul german K. Schneider o va numi, în 1923, „psihopatie”.
Prima particularitate comună a personalităţilor psihopate este exprimată în capacitatea diminuată sau în incapacitatea lor de adaptare armonică şi suplă, la condiţiile obişnuite de viaţă.
Caracterul lucid al acţiunilor psihopatului, cît şi inteligenţa lui care uneori poate depăşi nivelul mediu, nu sînt capabile să corecte/e eficient anomalia comportamentală din cauză că psihopatul nu o recunoaşte şi ca atare nu are posibilitatea de a formula faţă de ea un sistem critic, eficient, capabil să antreneze şi să întărească frînele voinței în sensul armonizării relaţiilor sale cu ambianţa.
A doua particularitate comună constă astfel în nerecunoaşterea defectelor structurale care face ca de cele mai multe ori psihopatul să-şi explice ieşirile brutale, cît şi insuccesele repetate prin atitudinea altora, în principal a celor din jur, faţă de el.
A treia particularitate a psihopaților constă în faptul că sunt persoane veşnic nemulţumite de poziţia pe care societatea le-o oferă în sînul ei, după criterii de obicei reale şi obiective. Această poziţie alimentează starea permanentă de tensiune în diverse moduri.
Imaginea eronată pe care şi-au format-o despre persoana proprie izbindu-se de refuzul acceptării ei de către anturaj stenizează şi amplifică excesiv preocuparea psihopaților în a cere să fie recunoscuţi, să li se dea dreptate. In lupta respectivă aliaţii rămîn prieteni de drum doar atîta timp cît evită contrarierea, admiţînd părerea psihopatului d<îspre el însuşi şi faptele lui de obicei exagerate şi arbitrare. Reversul conduce rapid la o atmosferă schismatică, care face ca psihopatul să declare război tuturor, să lupte el „unul" împotriva tuturor.
Semne după care poate fi recunoscut un psihopat
- Are un sentiment grandios de autoimportanță, considerînd că este o pe drept cuvînt o persoană care merită să primească mai mult de la viață decît alții.
- Minte cu mare ușurință cu oricine, fără ca să se simtă vreodată rușinat(ă) de acest comportament reprobabil.
- Se pricepe să înșele și să manipuleze și, datorită lipsei de scrupule morale recurge frecvent la aceste comportamente.
- Nu este capabil(ă) să resimtă remușcări sau vinovăție după ce a comis o faptă urîtă
- Nu este capabil(ă) să se atașaze emoțional de o altă persoană, este rece și egoist(ă).
- Nu are capacitatea de a se transpune în mintea altuia (îi lipsește empatia). Din această cauză aceste persoane dau dovadă adesea de o duritate anormală sau chiar de sadism.
- Duce o viață parazitară. Consideră ca este normal să fie întreținut(ă) de altcineva și să nu muncească.
- Nu își poate controla impulsurile de moment. Din acest motiv poate să își pună viața în pericol consumînd alcool în exces sau droguri, sau conduce imprudent sau își cheltuie banii la jocuri de noroc.
- Își schimbă frecvent partenerul de viață și are un comportament sexual promiscuu
- A avut încă din copilărie probleme cu disciplina școlară sau cu legea
- Manifestă irascibilitate și poate deveni cu ușurință agresiv(ă)
70% din caracteristicile acestea i se potrivesc tatalui meu. Imi e frica, foarte frica, mai ales ca eu sunt tinta atacurilor lui. Acum doua zile m-a jignit urat de tot, m-a lovit si m-a scuipat de mai multe ori, apoi s-a comportat ca si cum nu ar fi facut nimic, ba chiar mi-a si reprosat. Ce este de facut?
Ana, imi pare rau de ceea ce ti se intampla.
Trebuie sa ceri un ajutor, celor din anturajul tau:mama , rude , sau daca nu la protectia copilului.
E tare greu, te cred! Succes!
buna Ana , cauta ajutor, nu te lasa ca daca nu te va imbolnavi si pe tine psihic.Fii tare
eu patesc la fel cu sotul meu….pana a ne casatori era paine alui Dumnezeu…insa dupa…si-a aratat adevarata fata….ma jigneste, ma imbranceste ,ma desconsidera, ma scuipa, minte, ma fura de bani si cred ca ma si inseala…de fapt ma inseala..nu am vazut dar mi s-a spus….si multe altele, ma face sa ma simt eu vinovata de toate….acu sunt despartita de el de trei saptamani…..nu vreau sa ma mai impac….ma cauta …si-mi spune ca vrea sa ne impacam insa tot el pune conditii….si ca nu a gresit el cu nimic…..citind cele de mai sus am ajuns la concluzia ca este psihopat….sociopat nu stiu….
ely ely
Cei mai mulți care-și înșeală perechea de viață se comportă execrabil cu perechea înșelată, asta dintr-un simț al vinovăției pe care ei nu vor s-o accepte, aruncând vina (prin acuzație și sentință: [lovire/jignire]) pe celălalt, ‘autodovedind sieși’ că ‘uite ce josnică / proastă / egoistă… persoană e perechea! Sunt îndreptățit să înșel, …jignesc/lovesc’.
Cînd ei ajung să creadă propriile justificări (și devine un automatism în fața ‘mustrării de conștiință’) pt ceea ce fac, cad în patologic, se țăcănesc de tot.
În concluzie dacă nu ști să faci minuni (sau pe cineva care poate) să-l trezești din ‘țăcăneala’ lui, FUGI nici nu-ți pune problema să stai de vorbă cu el, FUGI și EVITĂ orice contact cu el.
ACEIASI PROBLEMA O AM SI EU CU SOTUL MEU CARE ESTE PSIHOPAT DEOARECE SE INCADREAZA PERFECT IN DESCRIIERILE FACUTE;MINTE,JOACA SUME IMPORTANTE LA JOCURI DE NOROC FARA NICI-O REMUSCARE ,MANIPULEAZA ,INSEALA VORBESTE CONTRADICTORIU ,NU ARE SIMTUL RESPONSABILITATI .AS VREA SA FUG CAT MAI DEPARTE DE EL CA NU-L MAI SUPORT.DAU IN TACANEALA DACA AL MAI TOLEREZ.
Buna ziua!
S-au implinit 3 ani de cand am intentat divortul de un psihopat, care se regaseste in toate cele 11 puncte enumerate mai sus. Am avut o relatie de cativa ani, vreo 5, cu intreruperi cauzate de “iesirile” lui, ani in care eu dezvoltasem Sindromul Stockholm, care lesne trecea sub masca unei grandioase iubiri pe care credeam ca o simt fata de agresorul meu. Povestea mea, demersul, cred ca este similar cu al tuturor femeilor aflate in situatia relatia victima-agresor. Emotional , psihic, fizic si verbal, am experimentat toate laturile abuzului. Voi avea de-a face cu tatal copilului meu – psihopatul – intreaga viata, chiar separati fiind, pt ca nu renunta la vizitele ocazionale, sustinand ca isi iubeste copilul sau la telefoanele uneori zilnice. Sigur ca nu isi accepta psihopatia si in singura data cand a fost la psiholog, a fost tratat de depresie, reusind sa disimuleze dereglarea majora si pozand in victima divortului. Asadar, sper sa reusesc sa ma mentin pe pozitii benefice mie si copilului meu in a trata mai departe cu aceasta fiinta si a imi mentine sanatatea mintala.
Femeilor abuzate nu am sa le transmit decat un simgur lucru: sa rupa cercul vicios, pt ca situatia nu se va ameliora, dimpotriva! (lucru aproape imposibil daca se afla sub vraja “iubirii”, care e de fapt un simplu sindrom, neconstientizat sau neacceptat). Mult noroc si intelepciune!