Tulburarea bipolară: simptome și tratament

Tulburarea bipolară desemnează o tulburare mentală caracterizată prin dereglări ale dispoziţiei, care evoluează prin accese, detaşându-se mai mult sau mai puţin clar de starea normală.

„Spectrul bolii maniaco-depresive”, în descrierea lui Kraepelin din 1889, include şi pacienţii care nu au prezentat decât episoade depresive. Această formă este numită psihoză maniaco-depresiva unipolară. Psihoza maniaco-depresivă bipolară implică succesiunea acceselor depresive şi a celor de excitaţie. În aceste două forme de psihoză maniaco-depresivă, succesiunea şi durata ciclurilor, ca şi durata şi plasarea intervalului fără crize, sunt variabile, dar nu modifică deloc diagnosticul. Aceste două forme diferă din punctul de vedere al eredităţii, al vârstei de apariţie a primelor tulburări, al simptomatologiei acceselor, al personalităţii între crize şi al răspunsului la tratament.

Tulburarea bipolară este considerată o psihoză endogenă constituţională, a cărei evoluţie ar fi puţin influenţată de factorii psihologici şi de mediu.
În 1974, Dunner şi Fieve au izolat tulburările bipolare cu cicluri rapide, descrise deja de autori din secolul al XIX-lea şi care se caracterizează prin cel puţin patru episoade distimice pe an.

Mai recent, un nou spectru bipolar a fost construit de Akiskal în 1983: o manie clară defineşte tulburarea bipolară de tip I. în tulburările bipolare de tip II, un episod depresiv este urmat de perioade hipomaniacale de intensitate mai mică. Tulburarea bipolară de tip III este caracterizată de succesiunea episoadelor depresive care survin la subiecţi cu antecedente familiale de tulburare bipolară.

ACCESUL MANIACAL

Termenul de manie este utilizat încă din Antichitate pentru a desemna o stare de excitaţie. Debutul ei este ade sea brusc, bolnavul devenind exuberant, hiperactiv şi incapabil si doarmă. Accesul maniacal este uneori precedat de un semn premonitoriu.

Simptome

In momentul instalării crizei, ne aflăm în prezenţa unui bolnav aflat într-o mişcare continuă, cu o ţinută neglijentă, când arţăgos, când jovial. În această stare de excitaţie, bolnavul nu îşi poate fixa o sarcină, nici chiar de rutină; activităţile se succed rapid, punctate uneori de crize de agresivitate şi furie. În planul ideilor, această excitaţie se manifestă printr-o logoree fără sfârşit, marcată de jocuri de cuvinte, elipse şi onomatopee, Jocul este o expresie esenţială a acestei agitaţii. Aceste elemente sunt Întotdeauna împrumutate din lumea exterioară: bolnavul introduce în joc persoanele din anturajul său şi evenimentele actuale. Ideile se înlănţuie cu mare viteză, schimbân-du-se la vederea unui obiect sau a unei consonanţe particulare. Atenţia nu se poate fixa, bolnavul este distras de cea mai mică solicitare.

Dispoziţia se compune din bucurie, optimism şi încredere, dar este totuşi foarte labilă, euforia lăsând locul furiei, adică depresiei. Semnele fizice evidenţiază gradul de agitaţie: tendinţa spre deshidratare, tahicardie, febră.

In această agitaţie, comportamentele instinctuale sunt adesea perturbate: alcoolizarea masivă, hipersexualitatea cu exhibiţionism, în special în acelaşi timp cu accesul maniacal. Insomnia este o regulă fără să antreneze o epuizare. Bolnavul percepe o accelerare a timpului, care pare să se deruleze cu o viteză supraamplificată.

În acest context expansivitatea, iniţiativele exuberante sunt numeroase: schimbarea imediată a activităţii profesionale cu o alta, schimbarea locuinţei, plecarea în vacanţă, cumpărăturile iraţionale.
Evoluţia accesului maniacal
De la introducerea chimioterapiei neuroleptice, agitaţia motrice şi excitaţia psihică se reduc în două până la trei săptămâni cu restabilirea somnului şi reglarea apetitului. Un acces depresiv din ce în ce mai slab urmează adesea unui acces maniacal.

ACCESUL MELANCOLIC

În general, în câteva zile sau săptămâni apare accesul melancolic. Interesul acordat muncii, plăcerilor, vieţii familiale şi sociale şi somnul se degradează, pacientul se plânge de o oboseală pe care odihna nu o rezolvă; apar neliniştea, iritabilitatea, dificultatea de a trăi. Descurajarea, indecizia, perspectiva anxioasă asupra viitorului impregnează progresiv derularea vieţii cotidiene.

Când se instaurează accesul, bolnavul este invadat de un sentiment penibil de tristeţe constantă, de un pesimism patologic dominat de sentimentul de neputinţă, de incapacitate şi dezgust faţă de viaţă. Este abătut, fără reacţie, sau prezintă uneori o intoleranţă la zgomote, recriminări.

Sentimentul de inutilitate şi de dispreţ faţă de propria persoană provoacă o angoasă acută. Timpul lasă impresia stranie că este imuabil. Anestezia afectivă, indiferenţa faţă de ceea ce poate surveni plăcut sau neplăcut, alternează cu momentele de hipersensibilitate dureroasă. Anhedonia, sau incapacitatea de a trăi plăcerea, caracterizează instinctele deprimatului. Pe plan intelectual, orice efort de concentrare, de atenţie nu poate fi susţinut şi antrenează absenţa totală a iniţiativei. Pe plan motor, accesul melancolic este marcat de o încetinire. Toate actele vieţii cotidiene sunt penibile pentru melancolic şi sunt realizate cu mult efort: ridicarea, toaletarea, pregătirea mesei. Cu toate acestea, atunci când angoasa şi teama domină depresia, agitaţia este caracteristica principală a tabloului. Sentimentele de indignare şi autoacuzare pot fi responsabile pentru impulsurile autoagresive deosebit de redutabile.

Dereglările somatice simt constante în melancolie, tulburările somnului sunt frecvente şi însoţite de trezirea matinală precoce, anorexia conduce uneori la o slăbire importantă. O oboseală din ce în ce mai intensă impregnează fiecare moment al zilei.
Trebuie să ne temem întotdeauna de riscul de suicid. În disperarea sa, convins că îi chinuie pe cei din jur, deprimatul se convinge singur că numai moartea poate fi o eliberare.

Accesul melancolic, a cărui evoluţie spontană era evaluată la 6 luni,
regresează acum sub acţiunea antidepresi-velor în 6 săptămâni, dar mai rămân accese scurte şi altele mult mai lungi. Există şi melancolii parţial sau total rezistente la medicamente. Un acces melancolic duce, cel puţin, la o reducere a activităţilor sociale în medie după 4 luni.

STĂRILE MIXTE

În cursul acestor stări, elementele depresive şi de excitaţie sunt amestecate. La aceşti pacienţi, dispoziţia este schimbătoare, labilă, oscilând între bucurie şi depresie profundă. Agitaţia motrice şi excitaţia intelectuală sunt simptome clasice. Aceste stări sunt momente intermediare atunci când dispoziţia se inversează după un acces melancolic sau unul maniacal.

TULBURAREA AFECTIVĂ SEZONIERĂ

Recent a fost descrisă o tulburare afectivă sezonieră care afectează cel mai adesea femeile tinere.
În emisfera nordică, accesul depresiv survine între octombrie şi decembrie şi dispare la începutul primăverii. Simptomatologia sa este caracterizată printr-o hipersom-nie şi o hiperfagie frecventă cu predilecţie pentru dulciuri, În timpul verii, se observă o stare precoce de hipomanie. Importanţa expunerii la soare este recunoscută de aceşti pacienţi, dintre care unii aleg să trăiască în sud în timpul iernii. O terapie prin lumină ar fi eficace.

EPIDEMIOLOGIE

Prevalenta tulburărilor de dispoziţie bipolare este identică la bărbaţi şi femei. Vârsta de debut a tulburărilor este mai precoce pentru tulburările bipolare (între 25 şi 30 de ani) decât pentru tulburările unipolare (între 30 şi 35 de ani). La ora actuală, se estimează că raportul unipolar/bipolar se apropie de 2 la 1; incidenţa anuală a tulburării bipolare este cuprinsă între 9 şi 15 pentru 100 000 de bărbaţi şi între 7 şi 32 pentru 100 000 de femei. A fost evidenţiată o creştere a procentului de morbiditate pentru ansamblul depresiilor la generaţiile născute după 1940. Tentativele de suicid, accidentele evidenţiază o mortalitate supraadăugată în tulburările depresive în raport cu populaţia generală (între 10 şi 20% din deprimaţi mor prin suicid). O creştere a mortalităţii ar putea fi legată şi de patologiile cardiovasculare.

TRATAMENT

Neurolepticele şi sărurile de litiu rămân tratamentul ales în criza maniacală. Depresiile melancolice răspund favorabil la antidepresive între 3 şi 4 săptămâni. Depresiile de origine psihologică răspund mai bine la psihoterapii. La ora actuală, terapiile comportamentale sau cognitive arată o anumită superioritate a eficacităţii în raport cu alte terapii în această problemă. Tulburările de dispoziţie sezoniere răspund bine la tratamentul cu lumină. O eficacitate tranzitorie a privării de somn este observată în criza depresivă a acestei maladii.

A doua etapă terapeutică a tulburării biolare se bazează pe tratamentul preventiv al recidivelor. Acest tratament este justificat după apariţia a două sau trei episoade acute. Este un tratament pe mai mulţi ani, care se bazează în esenţă pe utilizarea sărurilor de litiu, care a transformat viaţa acestor bolnavi. Alte medicamente anticonvulsive sunt utilizate la ora actuală singure sau asociate cu litiul în cazul acestei indicaţii.

Postat în: Psihologie clinica