Personalitatea multiplă

Tulburarea de personalitate multiplă, sau tulburarea de identitate disociativă, reprezintă existența la un individ de două sau mai multe identități sau personalitati distincte, fiecare cu propriul său model de a interpreta și de a interacționa cu mediul înconjurător. Cel puțin două dintre aceste personalități se consideră că preiau de obicei controlul comportamentului persoanei și există de asemenea anumite pierderi de memorie care reprezintă mai mult decît uitarea obișnuită. Aceste simptome trebuie să apară fără legătură cu abuzul de substanțe sau cu alte tulburări medicale.

Tulburarea de personalitate multiplă se mai numește și tulburarea de identitate disociativă. Indiferent cum este numită, această tulburare nu are legătură cu schizofrenia. Persoanele cu personalitate multiplă află uneori că au făcut anumite lucruri dar nu își amintesc nimic. Este posibil să descopere obiecte pe care le-au fabricat sau pagini pe care le-au scris și să nu își amintească nimic. Pot să se refere la ei înșiși la persoana I plural (noi) sau la persoana a III-a (el, ea, ei) și să nu își amintească ce li s-a întîmplat în copilărie sau în adolescența timpurie.

Unii cercetători consideră că, deoarece pacienții cu personalitate multiplă sunt ușor de hipnotizat, simptomele lor au apărut ca urmare a intervenției defectuoase a unui psihoterapeut. Există însă studii bazate pe imagistica cerebrală care sugerează că la acești pacienți apar și modificări la nivelul creierului, ceea ce ar arăta că această tulburare nu poate fi pusă exclusiv pe seama sugestibilității acestor pacienți.

Tulburarea de personalitate multiplă reflectă incapacitatea pacientului de a integra diferitele aspecte ale identității, memoriei și conștiinței într-un singur eu multidimensional. De obicei, o identitate primară poartă numele obișnuit al persoanei și este pasivă, dependentă, vinovată și depresivă. Cînd preia controlul, fiecare personalitate poate fi resimțită ca avînd o istorie, identitate și imagine de sine distinctă. Caracteristicile personalităților alternative – incluzînd aici genul, numele, vîrsta, cunoștințele, starea de spirit predominantă pot să fie foarte diferite de însușirile indentității primare. Anumite circumstanțe sau evenimente traumatice pot să declanșeze activarea unei anumite personalități. Diferitele personalități pot să nege că au cunoștință de celelalte sau să fie critice în legătură cu alte identități ale pacientului.

Unele persoane cu personalitate multiplă pot să aibă locuri de muncă ce presupun responsabilitate și se pot achita în mod satisfăcător sau chiar foarte bine de îndatoririle de serviciu. Colegilor, prietenilor sau vecinilor (ori chiar membrilor familiei) le apar ca niște persoane normale. Alte persoane cu personalitate multiplă nu sunt capabile să se adapteze la solicitările mediului social. Tulburarea de personalitate multiplă este serioasă și cronică. Este asociată cu o frecvență mare a cazurilor de suicid.

Simptome

  • Persoana experimentează două sau mai multe identități sau personalități distincte (fiecare cu propria sa modalitate durabilă de a gîndi, simți și de a acționa).
  • Numărul de personalități poate să varieze de la 2 pînă la mai mult de 100. Jumătate dintre cazurile cunoscute se referă la  persoane cu 10 sau mai puține personalități.
  • Cel puțin dintre aceste personalități preiau în mod repetat controlul asupra comportamentului persoanei. Fiecare poate să aibă propria istorie, imagine de sine, comportamente și însușiri fizice și de asemenea fiecare poate să poarte propriul nume.
  • O anumită personalitate poate să fie activată de circumstanțe particulare. Personalitățile alternative sunt resimțite ca preluînd controlul pe rînd, fiecare în locul alteia. Trecerea de la o personalitate la alta este adesea declanșată de stres.
  • Există pierderi de memorie frecvente incluzînd oameni, locuri, evenimente, atît din trecutul îndepărtat cît și din cel apropiat. Personalități diferite își pot aminti evenimente diferite., dar identitățile pasive au mai puține amintiri în comparație cu cele ostile sau dominatoare.
  • Pot fi prezente simptome de anxietate, pasivitate, dependență și vinovăție
  • La copii sunt frecvente comportamentele problematice și incapacitatea de atenție și concentrare.
  • Pot să apară comportamente auto-distructive sau agresivitate.
  • Pot să survină halucinații auditive sau vizuale.
  • Durata medie între apariția primelor simptome și diagnostic este de 6-7 ani.
    .

Cauze

Nu există o cauză cunoscută a tulburării de personalitate multiplă. La momentul actual, se consideră că această tulburare se datorează evenimentelor traumatice severe din copilărie, cel mai probabil forme extreme și repetate de abuz fizic, sexual sau emoțional.

Tulburarea de personalitate multiplă este atribuită interacțiunii mai multor factori: stres foarte intens, capacitate de disociere (incluzînd abilitatea unei persoane de a își decupla de la conștiință amintirile, percepțiile sau identitatea), lipsa compasiunii din partea adulților în timpul unor evenimente traumatice din copilărie. Copiii nu se nasc cu o personalitate unitară, ci aceasta se dezvoltă pe parcursul maturizării incluzînd informații și experiențe diverse. La copiii supuși abuzurilor dezvoltarea personalității normale este obstrucționată și multe părți care ar fi trebuit să se integreze într-o personalitate normală unitară se dezvoltă separat.

Cercetări recente sugerează că tulburarea de personalitate multiplă afectează 1% din populație și frecevnța acestei tulburări printre pacienții spitalelor de psihiatrie poate ajunge la 5%. Multe dintre aceste persoane au primit alte diagnostice. Aceste statistici pun tulburarea de personalitate multiplă alături de depresie, anxietate și schizofrenie, ca număr de persoane afectate.

Tratament

Principala formă de tratament a tulburării de personalitate multiplă este psihoterapia de lungă durată, care are ca scop fărîmițarea personalităților diferite și unirea lor într-una singură. Deși nun există medicamente care să trateze această tulburare, în unele cazuri sunt prescrise medicamente antidepresive, anxiolitice sau sedative.

Nu toate tehnicile terapeutice își propun însă să unească într-o personalitate unitară identitățile separate ale pacienților. Tratamentul își poate propune să îl ajute pe pacient să își trăiască și să își exprime amintirile traumatice, să dezvolte deprinderi adaptative pentru a gestiona situațiile stresante sau să îmbunătățească viața relațională a pacienților.

Postat în: Psihologie clinica