Există o enigmă a vieţii sexuale care nedumereşte atît femeile cît şi medicii: de ce sunt atît de multe femei care au dificultăţi în atingerea excitaţiei în timpul actului sexual?

De două ori mai multe femei decît bărbaţi acuză că au avut dificultăţi în atingerea unei stări normale de excitaţie. Specialiştii afirmă că dorinţa sexuală scăzută este simptomul invocat cel mai adesea de femei. Deşi în această problemă sunt implicaţi mai mulţi factori care au legătură cu modul în care este construit creierul feminin, există o cauză importantă de natură psihologică, specifică democraţiilor moderne. Din cauza principiilor corectitudinii politice, aceasta este arareori menţionată:

Copiii în general iubesc culorile stridente, dar nu e întotdeauna o idee bună să zugrăviti camera copilului folosind culorile sale preferate. Cînd vine vorba de decorarea camerei unui copil, este util să aveti cîteva cunoştinţe în ceea ce priveşte psihologia culorilor.
Ca părinţi, veţi dori să decoraţi şi sa aranjati camera copilului în aşa fel încît să fie potrivită cu personalitatea lui şi să îi ofere un mediu cît mai adecvat pentru somn, joacă sau studiu.
De exemplu, înţelegerea modului în care culorile influenţează comportamentul vă poate ajuta să găsiţi culorile cele mai potrivite pentru a linişti un copil hiperactiv sau pentru a stimula un copil din cale afară de liniştit şi de rezervat.

Una dintre întrebările pe care le primesc cel adesea este aceasta: “Care este diferenţa dintre psiholog şi psihiatru? Dacă cineva are o problemă, la cine trebuie să apeleze?”. Adevărul e că există o mare confuzie printre nespecialişti în legătură cu atribuţiile şi utilitatea acestor două profesii. Destul de multe persoane consideră că psihologul şi psihiatrul sunt unul şi acelaşi lucru. Nu este adevărat.

Comunicarea umană este un fenomen complex care include în structura sa nu numai mesajele transmise la nivel verbal ci şi informaţii transferate între interlocutori prin alte canale, cum ar fi mimica (modificări la nivelul feţei) şi pantomimica (gesturile care acompaniază de obicei o conversaţie). Acestea formează comunicarea nonverbală. Comunicarea nonverbală cuprinde: modul în care se realizează contactul vizual şi traiectoria privirii, gesturile şi mişcările corpului, atitudinea posturală şi orientarea corpului, comportamentele legate de spaţiul personal şi însuşiri ale vocii precum tonul sau grosimea.

Modul în care un specialist abordează psihoterapia sau, cum se mai spune, „orientarea psihoterapeutică” poate să varieze foarte mult, ţinînd în ultimă instanţă de persoana specialistului. Cei mai mulţi terapeuţi studiază în cadrul cursurilor de formare mai multe orientări şi se specializează mai tîrziu, în cursul activităţii profesionale. Cursurile de formare interacţionează cu personalitatea psihoterapeutului şi cu background-ul său cultural şi profesional pentru a determina în cele din urmă stilul unic de terapie pe care îl dezvoltă. Totuşi, există un număr de orientări terapeutice recunoscute ca atare pe care le vom trece în revistă în rîndurile care urmează.

Mintea umană are o capacitate specială pentru a răspunde la riscuri, prin risc înţelegîndu-se nesiguranţa în legătură cu rezultatul unei acţiuni. În faţa unei prăpăstii sau a unui animal sălbatic mintea noastră este predispusă în a lua anumite decizii şi aceste decizii reflectă acţiunile pe care le-au întreprins de-a lungul timpului strămoşii noştri pentru a se menţine în viată în faţa unor pericole mortale.
Dar se pare că încă nu avem răspunsuri prestabilite pentru a răspunde eficient la ştirile negative care apar în presă şi la zvonurile răspîndite pentru a crea panică. Canalele de ştiri non-stop există de relativ puţină vreme, aşa încît nu avem încă elaborate “scurtăturile mentale” potrivite pentru a face faţă incertitudinilor cu care ne confruntăm în ziua de azi.

Cînd se află într-un grup sau cînd interacţionează cu alţi indivizi, pentru a se simţi confortabil şi în siguranţă omul are nevoie să pună între sine şi aceştia o anumită distanţă, un loc care poartă numele de spaţiu personal.
Nu este o caracteristică ce se aplică numai speciei umane; studiile privind comportamentul animalelor au arătat că indivizii mai tuturor speciilor au tendinţa de a păstra o anumită distanţă între ei cînd interacţionează. Distanţele acestea nu variază foarte mult în funcţie de situatia în care se găseşte individul; animalele se retrag sau adoptă un comportament agresiv în momentul în care spaţiul personal le este invadat. Reacţii asemănătoare se constată şi la oameni, invadarea spatiului personal determinînd apariţia stresului.

Într-un articol anterior am vorbit despre cum apare conformismul, sau de ce oamenii aflaţi într-un grup au tendinţa de a se conforma opiniilor exprimate de o majoritate care există în grupul respectiv. Conformismul este doar una dintre modalităţile prin care opiniile sau atitudinile unei persoane pot fi modificate; opusul conformismului este influenţa minoritară, situaţia în care un număr redus de membri ai unui grup reuşesc să îşi impună opiniile modificînd concepţiile majorităţii. După cum este de aşteptat, efectul influenţei minoritare este folosit adesea în scopuri de manipulare.

Anxietatea este o trăire afectivă neplăcută caracterizată printr-un sentiment acut de lipsă a controlului în legătură cu posibile ameninţări viitoare sau alte evenimente negative care se pot întîmpla. O persoană anxioasă se simte “neajutorată” din cauza convingerii pe care o are că nu poate controla şi prezice situaţiile cu care se confruntă sau nu poate să atingă un scop considerat a fi de mare însemnătate. Anxietatea este însoţită de o concentrare a atenţiei asupra propriei persoane şi a posibilităţilor de a face faţă situaţiei stresante, în care predomină subestimarea propriilor resurse şi capacităţi.

Persistenţa în timp a unor regimuri totalitare precum cel din Coreea de Nord, Rusia sovietică sau România comunistă te fac sa te întrebi cum este posibil ca timp de zeci de ani un popor întreg să accepte continuu nedreptatea fără ca să se revolte, fără a încerca să schimbe ceva. Cu toate că oamenilor le este clar că ţara lor este guvernată abuziv, schimbarea apare foarte greu şi este de multe ori impusă din afară. O explicaţie pentru lipsa de reacţie a populaţiei (din toate timpurile şi din toate locurile, nu numai din România) poate fi încercată apelînd la noţiunea ce poartă în psihologie numele de obedienţă.