bipolar
Tulburarea bipolară desemnează o tulburare mentală caracterizată prin dereglări ale dispoziţiei, care evoluează prin accese, detaşându-se mai mult sau mai puţin clar de starea normală. „Spectrul bolii maniaco-depresive”, în descrierea lui Kraepelin din 1889, include şi pacienţii care nu au
vointa
După studii atente şi aprofundate, cercetătorii comportamentului uman au ajuns la concluzia că marile personalităţi ale omenirii pot fi împărţite în două categorii. Dualitatea păstrează controversa mereu actuală cu privire la însuşirile geniului uman: acestea sunt înnăscute (transmise ereditar) sau
yoga
Cuvîntul yoga înseamnă “uniune” în sanscrită, limba Indiei antice unde yoga a apărut, în urmă cu 5000 de ani. Ne putem gîndi la uniunea dintre minte, corp și spirit. Ceea ce noi numim “yoga” poate fi descris mai precis prin
vise
În opoziţie cu starea de veghe, caracterizată prin activismul şi luciditatea psihicului şi Identificabilă cu conştiinţa, somnul poate fi definit ca o stare reversibilă a organismului, care se asociază cu scăderea pînă la dispariţie a reacţiilor adaptative superioare, a relaţiilor
ras
“Ce înseamnă râsul? Ce se află în străfundul rizibilului? Ce elemente comune am putea găsi între strîmbătura unui măscărici, un joc de cuvinte, o scenă de comedie fină?” (H. Bergson, “Le Rire”) În jurul acestor întrebări s-au structurat teorii care
suconstient
Subconștientul (numit și inconștient) este o instanţă psihică, sediu al reprezentărilor refulate, opus preconştientului-conştientului în prima topică freudiană. Teoria subconștientului constituie ipoteza fondatoare a psihanalizei; după Lacan, subconștientul este „structurat ca un limbaj”. În conformitate cu prima topică a aparatului
rorschach
Autorul acestei probe proiective, Herman Rorschach (născut la Zurich in 1884, mort în 1922), este unul dintre reprezentanţii de marcă ai şcolii psihiatrice elveţiene de la sfîrşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru. Sub influenţa marelui biolog Haeckel, Rorschach a