motivatie
Termenul “motivație” desemnează în psihologie procese fiziologice şi psihologice responsabile de declanşare, menţinerea si încetarea unul comporta-ment, ca si de valoarea apetitiva sau aversivă conferită elementelor de mediu asupra cărora se exercită acel comportament. Motivaţia este unul din conceptele introduse
Carl-Jung
Fiind la origine un moştenitor spiritual al lui Freud, Carl Jung (1875 – 1961) şi-a dezvoltat propria teorie a personalităţii, care se diferenţiază în mare parte de psihanaliza ortodoxă. Asociat cu Freud, înce-pînd din 1907, Jung nu a fost în
intuitie
Iată o întrebare care generează cel puţin două paradoxuri. Primul: din ( moment ce intuiţia este înnăscută, aşa cum consideră marea majoritate a psihologilor, mai poate fi vorba despre educarea şi dezvoltarea ei? Al doilea paradox: manifestarea spontană a intuiţiei
sevraj
Prin sevraj se înțelege o încetare accidentală sau voluntară a luării de drog de către un toxicoman. Sindromul de sevraj (“lipsa” toxicomanilor) este constituit din manifestări fizice şi psihice legate de încetarea drogării: în funcţie de substanţa în cauză, manifestările
IQ
Inteligenţa a făcut obiectul a numeroase definiţii diferite în istoria psihologiei. Cele mai multe dintre ele evocă o capacitate generală de adaptare la situaţii noi prin intermediul unor proceduri cognitive. Studiul diferenţelor individuale in dezvoltarea inteligenţei a constituit unul dintre
gelozia
Gelozia a suscitat un interes de cercetare ştiinţifică abia după 1970, cînd s-au realizat primele experimente psihosociologice riguroase. Dar, pentru a se putea studia experimental, trebuia să se dea o definiţie ştiinţifică fenomenului. Nimeni nu contestă faptul că gelozia este
timiditate
Mai multe clase de medicamente au fost utilizate atunci când există temerea apariţiei unei patologii legate de stres. Glucocorticoidele şi A. C. T. H. Glucocorticoidele reprezintă o clasă de hormoni steroidieni care sunt folosiți ca medicamente pentru insuficiența adrenală sau
Oedipus-Complex
În psihanaliză, termenul Complexul Oedip desemnează ansamblul investirilor amoroase şi ostile pe care copilul le realizează asupra părinţilor in timpul fazei falice. S. Freud a identificat foarte devreme manifestările complexului Oedip şi le-a măsurat importanţa atât în viaţa copilului, cât