Articole din categoria Relaţii interumane

Inteligenţa emoţională (EQ sau EI) poate fi definită ca fiind abilitatea de a înţelege, gestiona şi exprima eficient propriile sentimente şi de asemenea capacitatea de reacţiona în mod corect la sentimentele celor din jur. După părerea celor de la Talent Smart, 90% dintre persoanele cu performanţe ridicate în activitatea profesională posedă un EQ ridicat, în timp ce 80% din cei cu performanţe scăzute au şi o inteligenţă emoţională precară. Inteligenţa emoţională este esenţială în formarea, dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interpersonale. Spre deosebire de IQ, care nu se schimbă semnificativ de-a lungul vieţii, EQ-ul poate evolua şi creşte în funcţie de dorinţa noastră de a învăţa şi a ne dezvolta.

O zicală veche spune: „Nu poţi să îţi alegi rudele dar poţi să îţi alegi prietenii”. Asta e bine, pentru că uneori prietenii se dovedesc a fi nu fi deloc prieteni. Prietenii pot fi minunaţi în anumite situaţii, dar unii dintre ei se dovedesc a fi pînă la urmă nocivi.
Relaţiile de prietenie se dezvoltă la fel ca o floare care trece prin diferite stadii pînă înfloreşte. Pe măsură ce se dezvoltă, floarea poate fi deteriorată serios de soare, ploaie, vînt sau boli.
Primele impresii şi contextul social (activităţi şi experienţe comune) pot contribui la apariţia unei relaţii de prietenie, dar natura relaţiei se schimbă adesea semnificativ pe măsură ce persoanele implicate în relatie ajung să se cunoască mai bine.

Comunicarea umană este un fenomen complex care include în structura sa nu numai mesajele transmise la nivel verbal ci şi informaţii transferate între interlocutori prin alte canale, cum ar fi mimica (modificări la nivelul feţei) şi pantomimica (gesturile care acompaniază de obicei o conversaţie). Acestea formează comunicarea nonverbală. Comunicarea nonverbală cuprinde: modul în care se realizează contactul vizual şi traiectoria privirii, gesturile şi mişcările corpului, atitudinea posturală şi orientarea corpului, comportamentele legate de spaţiul personal şi însuşiri ale vocii precum tonul sau grosimea.

Cînd se află într-un grup sau cînd interacţionează cu alţi indivizi, pentru a se simţi confortabil şi în siguranţă omul are nevoie să pună între sine şi aceştia o anumită distanţă, un loc care poartă numele de spaţiu personal.
Nu este o caracteristică ce se aplică numai speciei umane; studiile privind comportamentul animalelor au arătat că indivizii mai tuturor speciilor au tendinţa de a păstra o anumită distanţă între ei cînd interacţionează. Distanţele acestea nu variază foarte mult în funcţie de situatia în care se găseşte individul; animalele se retrag sau adoptă un comportament agresiv în momentul în care spaţiul personal le este invadat. Reacţii asemănătoare se constată şi la oameni, invadarea spatiului personal determinînd apariţia stresului.

În acest articol voi vorbi despre încă o varietate problematică a tipurilor de caracter: personalitatea bordeline. Acest tip de personalitate este caraterizat de o imagine de sine fluctuantă dar mai degrabă negativă, de impulsivitate şi de incapacitatea de a stabili şi a menţine relaţii armonioase.

Persoanele care aparţin acestei categorii se tem foarte tare să nu fie abandonate de persoana iubită şi fac eforturi disperate de a evita abandonul, real sau imaginar. Nu suportă să fie singuri şi au necesitatea de avea tot timpul pe cineva lîngă ei.

De cele mai multe ori atît femeile cît şi bărbaţii pun accent mai ales pe însuşirile fizice cînd se gîndesc la cît de atractivi sunt pentru ceilalţi . Femeile se concentrează pe siluetă, machiaj, coafură şi îmbracaminte. Pe bărbaţi îi interesează mai ales să fie înalţi, să aibă muşchii bine dezvoltaţi şi să lipsească burta. De asemenea oamenii cred că atractivitatea fizică se compune din însuşiri foarte stabile, care nu pot fi schimbate cu uşurinţă.
Dar realitatea pare a fi oarecum diferită. Cînd judecăm atractivitatea fizică a unei persoane nu ţinem cont numai de însuşirile corporale.

Există oameni care fac orice ca să iasă în evidenţă. De aceea ei au un comportament teatral, cu aspect artificial şi în limbaj de specialitate li se spune histrionici. La greci şi la romani cuvîntul „histrion” desemna actorul de comedie care făcea publicul să rîdă.
Trăsătura definitorie pentru persoanele histrionice este nevoia permanentă de a se afla în centrul atenţiei. Histrionicii fac orice ca să atragă atenţia şi să fie apreciaţi de anturaj; adesea inventează întîmplări sau creează „scene” în acest scop. Cînd nu reuşesc, devin frustraţi şi iritaţi. Caută să atragă atenţia prin entuziasm, comunicativitate exagerată şi înclinaţie către flirt. Dacă îi privim cu atenţie, observăm însă că atitudinile lor sunt false, neconvingătoare. Dar comportamentul hisgtrionic nu este însă uşor de deosebit, de aceea ei reuşesc destul de des să fie convingători.

Cu toţii am avut la un moment dat de-a face cu persoane negativiste, care indiferent de argumentele care li se aduc aduc obiecţii peste obiecţii şi refuză să îşi îndeplinească obligaţiile. În general copiii se comportă astfel cînd nu doresc să le facă pe plac adulţilor, dar există şi persoane mature care păstrează acest mod de comportare. Opoziţia lor se manifestă prin amînări, uitarea sarcinilor care li se dau, încăpăţînare sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor. Astfel ei îi împiedică pe ceilalţi să îşi îndeplinească munca.
În afară de atitudinea de opoziţie pasivă în special faţă de autoritate, aceste persoane au obiceiul să se plîngă că sunt înşelate, neînţelese şi neapreciate la justa lor valoare.

În societatea zilelor noastre imaginea pe care o avem în lume joacă un rol foarte important. Cu totii dorim să apărem într-o lumină cît mai favorabilă, ceea ce în mod inevitabil dă naştere la competiţie. Adesea stăm şi ne gîndim la ce spun oamenii despre noi sau se întîmplă să ne comportăm ezitant cînd vrem neapărat să lăsăm o impresie bună.
Acest gen de auto-supraveghere ia forma gîndurilor negative de tipul: “Nu vreau să par prea nerăbdător, “Arăt ca picat(ă) din lună” şi aşa mai departe. Confruntaţi cu astfel de gînduri, este posibil să resimţim nesiguranţă sau chiar teamă.

De-a lungul timpului s-a observat că atunci cînd se strîng în grupuri dezordonate oamenii au tendinţa să fie mai agresivi şi să se angajeze mai frecvent în comportamente antisociale. Suporterii echipelor de fotbal sunt cunoscuţi pentru violenţa pe care o manifestă şi pentru actele lor de vandalism. În România anilor 90 minerii au venit de mai multe ori în capitală în grupuri dezorganizate provocînd distrugeri şi panică. În general, cînd se strîng multe persoane într-un loc public creşte posibilitatea să se producă altercaţii.
De aceea psihologii şi-au pus întrebarea de ce grupul îi face pe oameni să se comporte într-o manieră mai puţin responsabilă decît cînd sunt singuri.