Articole din categoria Psihologie clinica

Personalitatea multiplă

Tulburarea de personalitate multiplă, sau tulburarea de identitate disociativă, reprezintă existența la un individ de două sau mai multe identități sau personalitati distincte, fiecare cu propriul său model de a interpreta și de a interacționa cu mediul înconjurător. Cel puțin două dintre aceste personalități se consideră că preiau de obicei controlul comportamentului persoanei și există de asemenea anumite pierderi de memorie care reprezintă mai mult decît uitarea obișnuită. Aceste simptome trebuie să apară fără legătură cu abuzul de substanțe sau cu alte tulburări medicale.

Postat în Psihologie clinica

Psihoza:ce este și cum apare

Psihoza este o maladie mentală gravă care afectează global personalitatea pacientului şi justifică de cele mai multe ori o intervenţie terapeutică intensivă, uneori cu necesitatea unei spitalizări împotriva dorinţei pacientului.

Termenul de psihoză rămâne general şi este însoţit de cele mai multe ori de un calificativ care îi precizează evoluţia (acută sau cronică), etiologia (organică, afectivă etc. ) sau natura (schizofrenică, depresivă etc). A fost creat de psihiatrul austriac E. Feuchtersleben, care l-a utilizat pentru prima dată în cursul său de patologie mentală, inaugurat la Viena, în 1844. Dar în acel moment nu se distingea de nevroză sau de vesanie, semnificând numai o „maladie a spiritului”.

Postat în Psihologie clinica

Balbaiala

Numită logonevroză, tulburarea de fluentă a vorbirii se caracterizează printr-o puternică rezistenţă la terapie, constituind o piatră de încercare pentru terapeut. Simptom avînd cauzalitate plurifactoriala, încă incom plet elucidată, bâlbâiala poate fi abordată simptomatic şi/sau etiologic, în acest al doilea caz mai folosită fiind calea deschisă de ipoteza psihogenă.

Terapia comportamentală oferă, prin analiza conduitei, un cadru metodologic fertil pentru intervenţia terapeutică asupra acestei afecţiuni. S-a constatat că la copiii de 5-6 ani comportamentul verbal disfluent este deseori menţinut de consecinţele sociale. In competiţie cu fraţii mai mari care vorbesc mai uşor, pentru a atrage atenţia părinţilor, aceşti copii ajung să nu mai fie recompensaţi pentru vorbirea fluentă, în schimb fiind întărită de atenţia părinţilor bâlbâiala, a cărei repetare este favorizată.

Postat în Psihologie clinica

Alcoolismul

Prin termenul „alcolism” se înțelege o pierdere a libertăţii unui individ de a se abţine de la alcool (P. Fouquet).

În 1849, un medic suedez, M. Huss, observând că numeroase afecţiuni gastroenterologice, neurologice, psihiatrice, cardiologice erau în mod manifest legate de absorbţia excesivă de băutură cu un înalt grad alcoolic, a creat cuvântul alcoolism, desemnând astfel numitorul comun al acestei patologii atât de diverse.

Termenul folosit până atunci era „patima beţiei”. Acest nou cuvânt în „ism” prezenta avantajul de a nu mai vehicula sau, cel puţin, de a micşora încărcătura afectivă care-i arunca pe beţivi în domeniul păcatului. Acest „viciu”, considerat multă vreme de către clasele conducătoare ca apanajul claselor muncitoare, a fost la început raportat doar la consumul excesiv al băuturilor distilate, în timp ce băuturile fermentate (vin şi bere) aveau cu uşurinţă reputaţia de a fi „igienice” şi neprimejdioase. Noţiunea de alcoolism ca maladie a preva lat numai după cel de-al doilea Război Mondial, când cercetări obiective au fost întreprinse şi când au fost instaurate schimburi internaţionale, cu participarea Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (O. M. S. ).

Postat în Psihologie clinica

Bulimia nervoasă

Elementele esenţiale ale bulimiei nervoase le constituie mâncatul excesiv şi metodele compensatorii inadecvate de a preveni hiatul în greutate. In afară de aceasta, autoevaluarea indivizilor cu bulimie nervoasă este influenţată excesiv de conformaţia si greutatea corpului Pentru a fi desemnate pentru diagnostic, mâncatul excesiv şi comportamentele compensatorii inadecvate trebuie să apară, în medie, de cel puţin două ori pe săptămână, timp de cel puţin 3 luni.

Un exces este definit ca mâncatul într-o anumită perioadă de timp, a unei cantităţi de mâncare care este in mod evident mai mare decât cea a celor mai mulţi indivizi care ar mânca în circumstanţe similare.

Postat în Psihologie clinica

Tulburarea bipolară: simptome și tratament

Tulburarea bipolară desemnează o tulburare mentală caracterizată prin dereglări ale dispoziţiei, care evoluează prin accese, detaşându-se mai mult sau mai puţin clar de starea normală.

„Spectrul bolii maniaco-depresive”, în descrierea lui Kraepelin din 1889, include şi pacienţii care nu au prezentat decât episoade depresive. Această formă este numită psihoză maniaco-depresiva unipolară. Psihoza maniaco-depresivă bipolară implică succesiunea acceselor depresive şi a celor de excitaţie. În aceste două forme de psihoză maniaco-depresivă, succesiunea şi durata ciclurilor, ca şi durata şi plasarea intervalului fără crize, sunt variabile, dar nu modifică deloc diagnosticul. Aceste două forme diferă din punctul de vedere al eredităţii, al vârstei de apariţie a primelor tulburări, al simptomatologiei acceselor, al personalităţii între crize şi al răspunsului la tratament.

Postat în Psihologie clinica

Durerile de cap – cauze și tratament

Durerile de cap presupun dureri de intensitate medie sau severă în una sau mai multe părți ale capului precum și în partea din spate a gîtului. Există multe tipuri diferite de dureri de cap și o varietate de cauze. Cu toate că sunt supărătoare, în majoritatea cazurilor durerile de cap nu sunt semnul unei tulburări grave și, dacă nu persistă, pot fi înlăturate cu ajutorul medicamentelor sau prin schimbări în stilul de viață.

În cazul în care durerile de cap tind să se repete la anumite intervale de timp sau sunt însoțite de simptome precum tulburări de vedere sau amorțirea membrelor este indicat să consultați un medic.

Postat în Psihologie clinica

Sevrajul și sindromul de sevraj

Prin sevraj se înțelege o încetare accidentală sau voluntară a luării de drog de către un toxicoman.
Sindromul de sevraj (“lipsa” toxicomanilor) este constituit din manifestări fizice şi psihice legate de încetarea drogării: în funcţie de substanţa în cauză, manifestările di-feră pe plan fizic şi psihologic.
Sindromul de sevraj este corolarul adaptării organis-mului la efectele unui drog. Manifestările sale sunt, prin urmare) manifestări opuse acelora ale produsului în cau-ză. De exemplu, pentru opiaceele care sunt calmante şi anestezice, sevrajul constă într-o angoasă importantă, dureri difuze…

Postat în Psihologie clinica

Tratamente (remedii) pentru stres

Mai multe clase de medicamente au fost utilizate atunci când există temerea apariţiei unei patologii legate de stres.

Glucocorticoidele şi A. C. T. H.

Glucocorticoidele reprezintă o clasă de hormoni steroidieni care sunt folosiți ca medicamente pentru insuficiența adrenală sau pentru a trata tulburări alergice, inflamatorii sau autoimune. Glucocorticozii sub formă de inhalant sunt folosiți și pentru tratamentul astmului. Exemple de glucocorticoizi: hidrocortizonul, cortizonul, prednisonul, etc.

Postat în Psihologie clinica

Paranoia: simptome, manifestări

Etimologic, cuvîntul „paranoia” derivă din limba greacă şi înseamnă para = alături, nota = judecată. Termenul a fost creat de Vogel (1782), întrebuinţat în 1818 de Heinroth care a descris un delir, iar semnificaţia lui actuală i-a fost atribuita ulterior (1888) de către Mendel, pentru a numi „nebunia sistematizată”.

Şcoala germană are un rol important în determinarea nosologică a paranoiei. Schnell şi Sander descriu „paranoia primară”, înţelegînd prin aceasta un delir sistematizat fără slăbire intelectuală, Mendel a introdus termenul de „paranoia secundară”, iar Westphal pe acela de „paranoia acută”, „paranoia abortivă”.

Postat în Psihologie clinica