Articole din categoria Psihologie clinica

Schizofrenia: tratament

Schizofrenia este tratată în principal cu ajutorul medicamentației antipsihotice (neuroleptice), adesea în combinație cu psihoterapie și suport social. În cazurile severe poate fi necesară spitalizarea, voluntară sau inevoluntară, în cazul în care bolnavul are antecedente medico-legale.

Neurolepticele

O adevărată revoluţie în tratamentul schizofreniei avea să declanşeze mai ales descoperirea, în 1952, de către J. Harl, J. Delay şi P. Deniker, a efectelor pe care le are asupra agitaţiei delirante din stările psihotice un nou antihistaminic studiat în laboratoarele Rhone-Poulenc, 4560 R. P. sau clorpromazina. Pornind de la acest prim medicament, sunt sintetizate şi prescrise cu succes multe neuroleptice, chiar dacă s-a demonstrat că rămân incapabile să-i vindece definitiv pe schizofrenici.

Postat în Psihologie clinica

Schizofrenia: simptome, evoluție

Schizofrenia este o psihoză gravă, cronică de obicei, care survine la adultul tînăr, caracterizată clinic prin semne de disociere mentală, de discordanță afectivă și de activitate delirantă incoerentă și care duce în general la pierderea contactului cu lumea exterioară și la o inchidere autistică.

Cauzele acestei boli includ factori genetici, neurobiologici și de mediu social. Unele medicamente sau droguri par să înrăutățească simptomele schizofreniei. Numeroasele combinații posibile de simptome sub care se prezintă au condus la controverse în legătură cu existența unei sgure tulburări schizofrenice sau a mai multor sindroame care au un fond comun.

Chiar dacă etimologia cuvîntului schizofrenie include rădăcina „schizo” (în grecește a despărți), schizofrenia nu presupune scindarea personalității în mai multe entități, ca în tulburarea disociativă. Termenul desemnează o scindare a funcțiilor psihice, fenomen dedus din modul în care se prezintă simptomele bolii.

Postat în Psihologie clinica

Somnifere și sedative

Insomnia și anxietatea sunt simptome care apar în multe afecțiuni, psihice și somatice, avînd cauze multiple. Există tratamente care pot să vindece sau să amelioreze aceste simptome, dar tratamentul variază în funcție de diagnosticul stabilit de medic. Cea mai bună optiune este să se trateze afecțiunea care cauzează problemele de somn, nu să fie tratate simptomele în mod izolat.

Iată principalele medicamente etichetate ca sedative, hipnotice sau „somnifere”. Ele sunt utilizate pentru combatarea pe cale medicamentoasă a insomniei de diverse etiologii.

Postat în Psihologie clinica

Dopamina și efectele ei

Dopamina este un neurotransmitator care aparţine familiei catecolaminelor şi este implicat în mod determinant in controlul activităţii locomotoare, in reglarea stărilor emotive şi în procesele cognitive.
Descoperită în 1958, dopamina participă la numeroase funcţii, printre care controlul, declanşarea şi executarea mişcărilor voluntare şi ale ajustărilor posturale care le sunt asociate.

Postat în Psihologie clinica

Serotonina:cum influențează comportamentul

Serotonina este un neurotransmițător care intervine in majoritatea proceselor fiziologice si comportamentale. Activitatea sa este perturbată de folosirea anumitor medicamente care au efect la nivelul sistemului nervos şi mai ales a anumitor antidepresive şi neuroleptice.

Serotonina este implicată în controlul multor procese, printre care somnul, învăţarea si memoria, reglarea afectelor şi a dispoziţiei, controlul impulsivităţii şi al agresivităţii, durerea, comportamentele sexuale şi conduitele alimentare.

Postat în Psihologie clinica

Alzheimer

Maladia Alzheimer este o demenţă presenilă descrisă pentru prima oară, 1906, de către A. Alzheimer, care începe pe la 55 de ani, caracterizându-se printr-o deteriorare progresivă şi globală.

Debutul

Din punct de vedere clinic, debutul este lent, insidios, progresiv, adesea greu de precizat cronologic. Este marcat printr-un deterioarare a memoriei care se agravează lent şi printr-o dezorientare spaţială dintr-o dată destul de intensă. Încă din acest stadiu, se observă un deficit mental global. Activitatea psihomotoare este încetinită, fiind însoţită de o apatie progresivă şi indiferenţă, nuanţată uneori de izbucniri de mânie sau de anxietate.

Postat în Psihologie clinica

Programarea neurolingvistică

Programarea neurolingvistică este o tehnică psihoterapeutică şi autoformativă de modificare a comportamentului, ale cărei principii se bazează pe cunoştinţe din domeniile programării teoriei informaţiei şi teoriei comunicării, fără a neglija cunoştinţele de psihologie clinică şi psihoterapie.
Tehnica N. L. P. are la bază ceea ce autorii numesc modalităţi sau submodalităţi senzoriale, care nu sînt altceva decît sisteme bazate pe reprezentări.

Postat în Psihologie clinica

Prea mult zahăr: ce se întîmplă în creierul tău

Mîncat în exces, tulburări de memorie şi de învăţare, depresie – cercetările recente indică faptul că toate aceste probleme au legatură cu consumul în exces de zahăr. Şi această legătură pune în lumină o problemă care abia acum începe să fie înţeleasă mai bine: ce se întîmplă în creier ca urmare a consumului cronic de zahăr adăugat în alimente.

Potrivit Departamentului American pentru Agricultură (USDA), un american obişnuit consumă în medie 70 de kilograme de zahăr adăugat în alimente pe an. Asta înseamnă cam 5 rafturi de supermarket încărcate cu pungi de zahăr. Probabil că aceste cifre nu diferă prea mult de consumul de zahăr din Europa.

Postat în Psihologie clinica

Psihoterapia: principalele abordări

Modul în care un specialist abordează psihoterapia sau, cum se mai spune, „orientarea psihoterapeutică” poate să varieze foarte mult, ţinînd în ultimă instanţă de persoana specialistului. Cei mai mulţi terapeuţi studiază în cadrul cursurilor de formare mai multe orientări şi se specializează mai tîrziu, în cursul activităţii profesionale. Cursurile de formare interacţionează cu personalitatea psihoterapeutului şi cu background-ul său cultural şi profesional pentru a determina în cele din urmă stilul unic de terapie pe care îl dezvoltă. Totuşi, există un număr de orientări terapeutice recunoscute ca atare pe care le vom trece în revistă în rîndurile care urmează.

Postat în Psihologie clinica » Psihoterapie

Cauzele anxietăţii

Anxietatea este o trăire afectivă neplăcută caracterizată printr-un sentiment acut de lipsă a controlului în legătură cu posibile ameninţări viitoare sau alte evenimente negative care se pot întîmpla. O persoană anxioasă se simte “neajutorată” din cauza convingerii pe care o are că nu poate controla şi prezice situaţiile cu care se confruntă sau nu poate să atingă un scop considerat a fi de mare însemnătate. Anxietatea este însoţită de o concentrare a atenţiei asupra propriei persoane şi a posibilităţilor de a face faţă situaţiei stresante, în care predomină subestimarea propriilor resurse şi capacităţi.

Postat în Psihologie clinica » Anxietate